O centrală electrică solară va fi pusă în funcțiune la Ceadîr-Lunga

Publicat:

O centrală electrică solară va fi pusă în funcțiune la Ceadîr-Lunga

Datorită investițiilor europene și contribuției diasporei originare din localitate, Ceadîr-Lunga devine un oraș tot mai eficient energetic. Autoritățile urmează să pună în funcțiune o centrală electrică solară, care va asigura în jur de 80 la sută din iluminatul stradal, iar două grădinițe din municipiu au trecut integral la energia regenerabilă. Seria de proiecte face parte dintr-un portofoliu al orașului Ceadîr-Lunga, ce prevede tranziția la energia verde.

Centrala electrică solară din Ceadîr-Lunga a fost construită în cadrul programului Național „Satul European”, cu investiții de peste cinci milioane de lei. În prezent, autoritățile se pregătesc să o pună în funcțiune și mizează pe economii de sute de mii de lei, potrivit moldova1.md.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Această centrală ne va permite să acoperim circa 80 de procente din iluminatul stradal din oraș pe timp de noapte. Datorită centralei, vom avea economii de circa 800 de mii de lei pe an. Banii economisiți vor fi redirecționați către proiecte din domeniul eficienței energetice”, susține primarul orașului, Anatolii Topal.

Alte proiecte de eficientizare energetică au fost realizate la două grădinițe. Una dintre ele, Grădinița nr. 6, este beneficiară a Programului „DAR 1+3. Pe acoperișul instituției au fost instalate panouri fotovoltaice cu sprijinul GIZ Moldova și contribuția comunității, inclusiv a diasporei originare din localitate. Acum, copii și angajații se bucură de condiții mai bune, iar administrația – de economii.

În luna mai anul trecut, în 2023, am plătit pentru energia electrică 18 500, în acest an – 1 700 de lei. Se simte diferența pentru doar o lună, dar cred că într-un interval de timp mai mare vom simți economisire maximă, datorită acestui proiect”, a spus directoarea Grădiniței nr.6 din Ceadîr-Lunga, Natalia Calîn.

Iar la Grădinița nr. 7 s-a realizat izolarea termică a pereților, s-a reparat acoperișul și s-au instalat panourile solare, cu investiții de peste două milioane de lei, bani alocați în cadrul inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” finanțată de Uniunea Europeană și implementată de PNUD. Conducerea instituției a remarcat transformările rapide.

În acest an, copiii se îmbolnăvesc mai puțin. Am făcut o analiză a îmbolnăvirilor la copii și am înțeles că asta ține de faptul că în grădiniță este mult mai cald, mai confortabil. Folosim gaz cu 30% mai puțin decât foloseam înainte și chiar este mai cald în instituție”, a menționat directoarea Grădiniței nr.7 din Ceadîr-Lunga, Oxana Caraja.

Partenerii proiectelor vor ca exemplul municipiului să fie urmat și de alții.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Ne bucurăm de fiecare dată că aceste proiecte, cu susținerea noastră, sunt promovate și prezentate ca bune practici, exemple de urmat. Ne dorim ca acestea să fie maxim multiplicate în contextul problemelor și greutăților în domeniul resurselor energetice cu care ne confruntăm”, a relatat managerul proiectului GIZ Moldova, Laura Cioclea.

Tot la Ceadîr-Lunga, scuarul Casei de Cultură este iluminat de un copac solar, iar străzile de corpuri de iluminat stradal cu baterii solare, care sunt gestionate de la distanță, printr-o aplicație telefonică. Toate proiectele ce prevăd tranziția la energia verde sunt parte a unui portofoliu realizat de autorități în cadrul Inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică”, care ajută primarii să pregătească și să implementeze proiectele.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski, către trimisul Papei Francisc: ‘Trebuie să punem capăt războiului cât mai repede posibil’

Zelenski, către trimisul Papei Francisc: 'Trebuie să punem capăt războiului cât mai repede posibil' Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a primit marţi la Kiev pe secretarul...

Șeful armatei britanice: Lui Putin i-ar lua cinci ani pentru a readuce armata Moscovei la forța sa din luna februarie a anului 2022

Șeful armatei britanice: Lui Putin i-ar lua cinci ani pentru a readuce armata Moscovei la forța sa din luna februarie a anului 2022 Șeful forțelor...

Biden se va adresa miercuri naţiunii pentru prima dată de la retragerea candidaturii

Biden se va adresa miercuri naţiunii pentru prima dată de la retragerea candidaturii Preşedintele american Joe Biden se va adresa miercuri naţiunii pentru prima dată...

Consiliul Municipal Chișinău a votat noile taxe locale

Consiliul Municipal Chișinău a votat noile taxe locale Consiliul Municipal Chișinău a votat noile taxe locale. Unitățile comerciale și întreprinderile care prestează servicii în municipiu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.