X

O companie aeriană turcă își extinde rețeaua de zbor de pe AIC

O companie aeriană turcă își extinde rețeaua de zbor de pe AIC

Compania low-cost  Pegasus Airlines își extinde rețeaua de zboruri de pe Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), începând cu data de 5 mai.

Citește și: Revoltător! Fosta administrație a CFM beneficia de bonusuri la salarii în timp ce angajații nu-și ridicau lefurile cu lunile

Pasagerii Aeroportului Chișinău vor beneficia  de opțiuni extinse de zbor spre și din Aeroportul Internațional Sabiha Gokcen, orașul Istanbul, Turcia.

Aeroportul Sabiha Gokcen (SAW) este al doilea aeroport internațional care deservește orașul Istanbul și este cunoscut pentru facilitățile sale moderne și operațiunile eficiente. Acesta poartă numele primei femei-pilot de luptă din Turcia, Sabiha Gokcen, și servește drept poartă de acces atât pentru zboruri interne cât și internaționale.

Așadar, orarul de zbor urmează a fi completat cu 2 curse regulate săptămânale, în fiecare zi de miercuri și duminică.

Pegasus este o companie aeriană low-cost de top din Turcia și oferă oportunități de transport la prețuri rezonabile pentru zboruri pe distanțe scurte și medii. Pegasus Airlines operează nu numai în Europa, ci și în Asia, fiind un hub important low-cost, operând pe mai multe destinații europene si având o rețea dezvoltată de rute interne în întreaga Turcie.

Tags: Aeroportul Internaţional ChişinăuAICzboruri noi aeroport
Știrile zilei