X

O consilieră a lui Pence, audiată în ancheta parlamentară care îl vizează pe Trump

Jennifer Williams, diplomat de carieră şi consilier special al vicepreşedintelui american Mike Pence, a depus mărturie joi, într-o sesiune privată, în ancheta Camerei Reprezentanţilor care îl vizează pe preşedintele SUA, Donald Trump, informează site-ul agenţiei Associated Press, potrivit mediafax.

Jennifer Williams, consilier al vicepreşedintelui Mike Pence pentru Europa şi Rusia, a fost audiată de membrii Comisiei pentru Afaceri Externe, Comisiei pentru Informaţii şi Comisiei pentru Supraveghere din Camera Reprezentanţilor.

Citește și : Autoritățile turce au arestat 17 străini suspectaţi de legături cu islamiștii

Citește și : Cel puţin 48 de morţi în urma inundaţiilor din Kenya

Membrii Camerei Reprezentanţilor verifică dacă vicepreşedintele Mike Pence era la curent cu presiunile preşedintelui Donald Trump asupra Ucrainei.

John Bolton, fostul consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională demis de Donald Trump în septembrie, nu s-a prezentat joi la audierile din Camera Reprezentanţilor.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

 

Tags: anchetaconsilierDonald TrumpJennifer WilliamsMike PencerusiaSUA
Categorii: Știrile zilei