X

O cunoscută alpinistă americană A DISPĂRUT în Himalaya

Hilaree Nelson, o celebră alpinistă americană, a dispărut pe muntele Manaslu din Nepal în ziua în care o avalanşă a ucis un alpinist nepalez, au anunţat marţi organizatorii expediţiei şi responsabili din această ţară, potrivit AFP şi agerpres.

Nelson începuse coborârea pe schiuri a acestui munte din Himalaya după ce luni reuşise să escaladeze cu succes, împreună cu colegul său Jim Morrison, cei 8.163 de metri ai Manaslu, care fac din acesta al optulea cel mai înalt munte din lume.

Citește și: NASA a lovit intenţionat un asteroid, o premieră pentru omenire – Black News

“Ieri ea a avut un accident în timp ce cobora, la scurt timp după escaladare. Încercăm să aflăm ce s-a întâmplat”, a declarat pentru AFP Jiban Ghimire de la Shangri-La Nepal Treks, care a organizat expediţia.

În aceeaşi zi, o avalanşă a lovit Manaslu, ucigând un alpinist nepalez şi rănind 12 de persoane, potrivit departamentului de turism.

Compania The North Face, care o sponsoriza pe Nelson, a confirmat dispariţia acesteia. “Suntem în contact cu familia lui Hilaree şi susţinem eforturile de căutare şi salvare în orice fel putem”, a declarat marţi aceasta într-o postare pe Instagram.

Condiţiile meteo nefavorabile – zăpadă şi ploaie constantă – au fost o provocare pentru alpiniştii care escaladau vârful, dar şi pentru salvatori, care nu au putut să zboare cu elicopterele pentru a localiza victimele.

Ghimire a dat asigurări marţi că între timp condiţiile meteo s-au îmbunătăţit, iar un elicopter se îndrepta spre locul accidentului în care a dispărut Hilaree Nelson.

Cariera acestei alpiniste în vârstă de 49 de ani se întinde pe parcursul a două decenii, Hilaree fiind descrisă de North Face drept “cea mai prolifică schioare-alpinistă a generaţiei sale”.

Citește și: Mexicanii cer dreptate pentru cei ’43’ de la Ayotzinapa: ‘Armata ŞTIE!’ – Black News

În 2012, ea a devenit prima femeie care a ajuns în 24 de ore pe vârful Everestului, cel mai înalt munte din lume, şi pe cel al muntelui vecin, Lhotse.

Nepalul găzduieşte opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri din lume, iar alpiniştii străini care vin pentru a-i escalada munţii reprezintă o sursă majoră de venit pentru ţară. 

Tags: EverestHilaree NelsonHimalayaJiban Ghimiremuntele ManasluNepalShangri-La Nepal Treks
Categorii: Știrile zilei