O decoraţie acordată unui lider mafiot din America a fost scoasă la licitaţie

Publicat:

O Medalie a Libertăţii, una dintre cele mai înalte decoraţii civile atribuite în Statele Unite, care a fost acordată unui lider al lumii interlope pentru servicii deosebite aduse statului american în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, va fi scoasă la licitaţie în California în această vară, informează AFP, potrivit agerpres.

Decoraţia a fost înmânată în 1945 de preşedintele Harry Truman lui Meyer Lansky în timpul unei ceremonii care s-a desfăşurat în secret. Meyer Lansky era pe atunci liderul “Sindicatului naţional al crimei”, denumirea neoficială a unei confederaţii ce reunea diverse grupări mafiote care au comis sute de crime între 1930 şi 1940.


Vezi şi: Maduro face o vizită neaşteptată în Qatar – VIDEO – Black News

Meyer Lansky şi asociatul lui, Lucky Luciano, au primit acea medalie pentru rolul jucat în “Operaţiunea Husky” din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cei doi lideri mafioţi au oferit numeroase informaţii forţelor Aliaţilor în timpul invaziei din Sicilia din 1943, punându-i în contact pe soldaţii ajunşi în Italia cu liderii mafiei locale.

Printre acei mafioţi sicilieni s-a aflat şi Calogero “Don Calo” Vizzini, un membru de seamă din Cosa Nostra, care a ajutat trupele Aliaţilor să avanseze în zone cu acces dificil şi le-a oferit hărţi care s-au dovedit hotărâtoare în victoria obţinută împotriva Italiei fasciste şi a Germaniei naziste.

Medalia, ce ar putea fi vândută cu suma de 60.000 de dolari, face parte dintr-un lot de obiecte şi curiozităţi asociate mafiei, care vor fi scoase la licitaţie pe 27 şi 28 august de casa Julien’s Auctions.

Vor fi propuse spre vânzare şi obiecte ce i-au aparţinut lui Bugsy Siegel, care a contribuit foarte mult la transformarea oraşului Las Vegas în ceea ce reprezintă astăzi metropola americană, cu faimoasele sale hoteluri şi cazinouri, precum Flamingo.

Suspectat de alţi mafioţi că a sustras bani din fondurile mafiei, Bugsy Siegel a fost împuşcat mortal în 1947 în vila sa luxoasă din Beverly Hills, care îi aparţinea în mod oficial iubitei sale, Virginia Hill.

Citeşte şi: NATO: Ucraina are nevoie de ‘mai multe arme grele’ – Black News

Printre obiectele emblematice propuse spre vânzare se află un revolver Smith & Wesson al lui Bugsy Sigel, precum şi o scrisoare redactată de Al Capone atunci când se afla în închisoarea Alcatraz.

Colecţionarii de obiecte insolite vor putea să descopere de asemenea camere de filmat şi filme pe 8 milimetri – inclusiv unul care nu a fost niciodată editat – ce i-au aparţinut lui Anthony Spilotro, un mafiot specializat în jafuri şi care a inspirat personajul interpretat de Joe Pesci în filmul “Casino”, regizat de Martin Scorsese în 1995. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

REPORTAJ FOTO: Republica Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări

REPORTAJ FOTO: Republica Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări

Două cutremure în România în mai puţin de trei ore

Două cutremure în România în mai puţin de trei ore Două cutremure au avut loc în România, în zona seismică Vrancea, în noaptea de vineri...

BIOGRAFIE – Keir Starmer: cine este noul premier al Marii Britanii şi ce promite?

BIOGRAFIE - Keir Starmer: cine este noul premier al Marii Britanii şi ce promite? Când Keir Starmer a fost ales să conducă Partidul Laburist din...

Serviciul Vamal implementează un nou sistem computerizat de tranzit

Serviciul Vamal implementează un nou sistem computerizat de tranzit Serviciul Vamal a anunțat că au avut loc primele două operațiuni de tranzit în cadrul Noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.