O delegaţie iraniană a sosit în Arabia Saudită pentru a redeschide misiunile diplomatice ale Teheranului

O delegaţie a Republicii Islamice Iran a sosit în Arabia Saudită pentru a lansa procesul de redeschidere a misiunilor diplomatice ale Teheranului, a anunţat miercuri agenţia de presă oficială iraniană, transmite AFP, potrivit agerpres

“Delegaţia iraniană a sosit miercuri la Riad pentru a vizita şi redeschide ambasada şi consulatul Iranului în Arabia Saudită, în conformitate cu recentul acord (încheiat la Beijing) între cele două ţări”, a informat Irna.

Citește și:  China vrea să ÎNCHIDĂ spaţiul aerian la nord de Taiwan

O delegaţie diplomatică a Riadului s-a deplasat sâmbătă la Teheran pentru o misiune similară, la două zile după o întrevedere istorică la Beijing între miniştrii de externe ai celor două ţări.

“O echipă trebuie să se deplaseze la Jeddah pentru a pregăti redeschiderea consulatului şi reprezentarea Iranului în cadrul Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), iar o alta va rămâne la Riad pentru a redeschide ambasada”, a adăugat Irna.

Arabia Saudită sunită şi Iranul şiit au rupt legăturile în 2016, după ce manifestaţi au atacat misiuni diplomatice saudite la Teheran şi Maşhad (nord-est) în Republica Islamică, în urma executării de către Riad a unui important cleric şiit.

Acordul încheiat în martie la Beijing între Teheran şi Riad urma să le permită celor două ţări să-şi redeschidă ambasadele până cel târziu la mijlocul lunii aprilie şi să pună în aplicare acorduri de cooperare în domeniul economic şi al securităţii semnate în urmă cu peste 20 de ani.

Citește și: Înregistrare video cu decapitarea unui presupus prizonier ucrainean: Volodimir Zelenski denunţă ‘monştrii’ ruşi

Apropierea celor două ţări ar urma să fie marcată oficial printr-o vizită a preşedintelui iranian Ebrahim Raissi la Riad, la invitaţia regelui Salman al Arabiei Saudite, deplasare prevăzută după Ramadan, la sfârşitul lui aprilie.

This post was last modified on 12/04/2023 15:11 15:11

Tags: Arabia sauditaBeijingIranteheran
Categorii: Sinteze