O deputată din Turcia, aflată în greva foamei a fost internată la terapie intensivă

Publicat:

O deputată din Turcia, aflată de trei luni în greva foamei din solidaritate faţă de liderul istoric al rebeliunii kurde, a fost spitalizată miercuri, au anunţat surse spitaliceşti, citate de AFP, scrie Agerpres.

Leyla Guven, parlamentară din partea Partidului Democrat al Popoarelor (HDP), formaţiune prokurdă, a fost transferată la un spital din Diyarbakir (sud-est), în urma unui puseu de tensiune şi a unor dureri de burtă, au precizat sursele citate. Ea a fost internată la terapie intensivă, însă refuză să ia medicamente, au adăugat sursele.


Citește și : 13,5 milioane de afgani suferă din cauza insecurităţii alimentare severe (UNAMA)

Leyla Guven, 55 de ani, a intrat în greva foamei la 8 noiembrie 2018, în timp ce se afla la închisoare, pentru a denunţa condiţiile de detenţie ale lui Abdullah Ocalan, liderul istoric al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care ispăşeşte o pedeapsă de închisoare pe viaţă pe o insulă din apropiere de Istanbul, după ce a fost capturat de Turcia în 1999.

Potrivit HDP, mai mult de 300 de deţinuţi se află în prezent în grevă, din spirit de solidaritate cu parlamentara.

Leyla Guven a fost arestată în ianuarie 2018, după ce a criticat ofensiva militară turcă, la acea dată în curs în enclava majoritar kurdă Afrin din nordul Siriei. Ea a fost eliberată condiţionat la 25 ianuarie, însă a decis să-şi continue greva foamei acasă, la Diyarbakir, “capitala” zonei de sud-est majoritar kurde.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan acuză HDP că este “faţada politică” a PKK, considerat terorist de Ankara şi de aliaţii săi occidentali.

Citește și : Theresa May reitereză că dorește un Brexit cu acord la data stabilită

Liderul HDP, Selahattin Demirtas, se află în detenţie din noiembrie 2016. El este acuzat că ar conduce o “organizaţie teroristă”, “de propagandă teroristă” şi de “incitare la comiterea de crime”. Acest partid a fost lovit din plin de epurările care au urmat tentativei de puci din iulie 2016 şi mai mulţi dintre parlamentarii săi au fost arestaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.