X

O dronă a lovit un imobil rezidenţial în sudul Rusiei! Cel puţin doi oameni sunt răniţi

Cel puţin două persoane au fost rănite vineri după ce o dronă a lovit un imobil rezidenţial în oraşul Voronej, în sudul Rusiei, nu departe de Ucraina, au anunţat autorităţile locale, informează AFP, potrivit agerpres.

“O dronă a căzut la Voronej”, a scris guvernatorul regional Aleksandr Gusev pe Telegram. “Două persoane au fost rănite”, a adăugat el, precizând că acestora “le-a fost acordată tot ajutorul necesar”.

Citeşte şi: Care este starea de spirit a europenilor cu un an înainte de alegerile europene? – Black News

Puţin mai târziu, Gusev a anunţat că trei persoane au fost rănite de cioburi de geamuri sparte şi au primit îngrijiri la faţa locului, însă nu este foarte clar dacă cele două persoane evocate înainte se numără printre acestea.

Media ruse au publicat fotografii şi o înregistrare video cu un imobil de locuinţe cu faţada distrusă şi înnegrită şi cu mai multe geamuri sparte.

De mai multe săptămâni, Rusia este ţinta unui număr tot mai mare de atacuri cu drone şi bombardamente de artilerie pe care Moscova le impută forţelor ucrainene.

Oraşul Voronej este situat la circa 200 de km de frontiera cu Ucraina. Regiunea sa, denumită tot Voronej şi frontalieră Ucrainei, a fost lovită de mai multe ori de drone.

În luna mai, guvernatorul Aleksandr Gusev a anunţat că două drone au fost doborâte. Potrivit media, aparatele vizau un teren de antrenament militar.

Mai la vest, regiunea rusă Belgorod, şi ea vecină Ucrainei, a fost vizată în ultimele două săptămâni de sute de lovituri de artilerie şi de drone, lovituri care s-au soldat cu mai mulţi morţi şi cu mii de strămutaţi.

Citeşte şi: Erdoğan are discuții separate cu Zelenski și cu Putin – Black News

La sfârşitul lui mai, drone au lovit un imobil de locuinţe chiar la Moscova, oraş situat la peste 500 de km de frontiera cu Ucraina.

În 24 februarie 2022, Rusia a declanşat o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei, susţinând că efectuează o ”operaţiune militară specială de denazificare” în ţara vecină şi de protejare a comunităţii rusofone.

Tags: Aleksandr GusevdronakievmoscovarusiaucrainaVoronej
Categorii: Război in Ucraina