X

O dronă militară chineză a intrat în zona de apărare aeriană a Taiwanului

Autorităţile de la Taipei au declarat marţi că o dronă militară chineză a intrat luni în zona de apărare aeriană a Taiwanului într-o nouă incursiune, pe fondul unor relaţii extrem de tensionate între Beijing şi Taipei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Drona, identificată de Ministerul taiwanez al Apărării ca fiind un aparat BZK-007, a intrat în sud-vestul Zonei de identificare a apărării aeriene (ADIZ) a Taiwanului, însoţită de opt avioane militare chineze.

Citeşte şi: Răzbunarea Bundesbank înseamnă probleme serioase pentru Italia (opinie) – Black News

ADIZ a Taiwanului este mai mare decât spaţiul său aerian şi include o parte parte din cel al Chinei şi chiar o porţiune continentală.

China a crescut considerabil numărul incursiunilor sale în sud-vestul zonei de acces restrâns a Taiwanului în ultimele două luni, dar utilizarea dronelor militare nu se întâmplă prea frecvent.

Ultima incursiune a unui astfel de aparat semnalată de Taipei datează din octombrie 2020.

Săptămâna trecută, soldaţi taiwanezi staţionaţi pe o insuliţă din largul Chinei continentale au doborât o dronă comercială neidentificată, ceea ce a constituit o premieră pentru forţele Taipeiului, după un val brusc de incursiuni de drone mici, disponibile în comerţ, în ultimele săptămâni.

Cei 23 de milioane de locuitori ai Taiwanului trăiesc sub ameninţarea constantă a invaziei Chinei, care consideră insula drept parte a teritoriului său, ce poate fi recucerit într-o zi şi dacă este necesar chiar şi prin forţă, scrie AFP.

Beijingul s-a lansat într-o demonstraţie de forţă ca represalii la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, luna trecută în Taiwan.

Citeşte şi: Kievul cere AIEA un audit tehnic la centrala nucleară Zaporojie, nu doar o inspecţie – Black News

După plecarea responsabilei americane din insulă, China a trimis timp de o săptămână nave de război, rachete şi avioane de vânătoare în apele şi spaţiul aerian ale Taiwanului. Aceste exerciţii au fost cele mai importante şi cele mai agresive de la mijlocul anilor 1990, notează AFP.

Circa 446 de incursiuni aeriene ale avioanelor de război chineze au avut loc în Taiwan în luna august şi 1.100 de la începutul anului, potrivit AFP, în baza datelor făcute publice de armata taiwaneză.

Tags: BeijingChinadronaTaipeitaiwanZona de identificare a apărarii aeriene din Taiwan (ADIZ)
Categorii: Știrile zilei