X

O dronă spaţială a armatei americane a aterizat pe Terra după ce a petrecut aproape doi ani şi jumătate pe orbită

O dronă spaţială a armatei americane, X-37B, a aterizat sâmbătă la baza de la Cape Canaveral, în Florida, după ce a petrecut aproape doi ani şi jumătate pe orbită, a anunţat compania Boeing, relatează AFP, potrivit agerpres

Naveta fără pilot, al cărei prim zbor a avut loc în 2010, a petrecut în total peste zece ani în spaţiu, în cursul ultimelor sale şase misiuni, adaugă constructorul într-un comunicat.

Citește și : Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran din ultimele peste două luni

Ea “nu încetează să bată recorduri şi furnizează ţării noastre o capacitate fără pereche de a testa şi integra rapid noi tehnologii spaţiale”, a declarat vicepreşedintele Boeing Space, Jim Chilton.

Lansată în cel mai mare secret, drona X-37B a fost concepută pentru forţele aeriene americane de United Launch Alliance, companie comună a Boeing şi Lockheed Martin.

Aparatul are nouă metri lungime, o anvergură a aripilor de 4,5 metri şi este alimentat cu energie de panouri solare.

Pentagonul a ridicat vălul asupra obiectivelor sale înainte de ultima sa lansare, în mai 2020, evocând o serie de experimente ştiinţifice.

Misiunea urma să testeze reacţiile anumitor materiale în spaţiu, să evalueze efectele radiaţiilor ambientale în spaţiu asupra unei serii de seminţe şi să transforme radiaţiile solare în energie radio-electrică, a explicat armata.

Citește și : Rusia interzice intrarea pe teritoriul său a celor doi fraţi şi surorii lui Biden ca reacţie la sancţiuni

Tags: boeingCape CanaveraldronafloridaorbităX-37B
Categorii: Știrile zilei