O echipă avansată a CPI a plecat în ‘regiunea Ucrainei’ pentru a începe investigarea unor posibile crime de război

Publicat:

O echipă avansată a Curții Penale Internaționale (CPI) de la Haga a plecat în “regiunea Ucrainei” pentru a începe investigarea unor posibile crime de război, a declarat procurorul principal al instituției într-un interviu acordat Reuters, potrivit agerpres

Plecarea ehipei a avut loc la câteva ore după ce procurorul Karim Khan a declarat că va începe să strângă probe în cadrul unei investigații oficiale lansate după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, care a început la 24 februarie.


Citește și : Franţa şi Germania CONFISCĂ iahturile oligarhilor ruşi

“Ieri am format o echipă și astăzi se deplasează în regiune”, a declarat Khan. “Este o echipă avansată, formată din investigatori, avocați, dar și din cei cu o experiență deosebită în planificarea operațională”.

Khan a declarat că biroul său va examina posibilele crime de război, crime împotriva umanității și genocid – infracțiuni aflate sub jurisdicția tribunalului – comise de părțile implicate în conflict.

Nici Rusia și nici Ucraina nu sunt membre ale CPI, iar Moscova nu recunoaște curtea, care a fost înființată în 1997 și deschisă la Haga în 2002.

Deși nu este membră a CPI, Ucraina a semnat în 2014 o declarație prin care acordă instanței jurisdicția asupra presupuselor crime grave comise pe teritoriul său începând din 2014, indiferent de naționalitatea autorilor.

CPI, care are 123 de state membre, urmărește în justiție persoanele responsabile de cele mai grave atrocități atunci când o țară nu poate sau nu dorește să facă acest lucru.

Întrebat despre atacurile cu bombe cu dispersie și lovituri de artilerie în orașele din Ucraina, Khan a spus “Orice parte care vizează, țintește direct, civili sau obiecte civile comite o crimă în conformitate cu Statutul de la Roma și cu dreptul umanitar internațional. Acest lucru este clar”.

Ancheta va privi, de asemenea, înapoi în 2014, când Rusia a cucerit regiunea ucraineană Crimeea și a început să ofere sprijin separatiștilor înarmați care luptă împotriva forțelor guvernamentale ucrainene în regiunea Donbass din estul Ucrainei.

Citește și : Germania trimite în Ucraina 2.700 de rachete sol-aer

Raportul anual 2020 al procurorului, bazat pe investigațiile preliminare, a citat suspiciuni de crime de război, inclusiv omoruri și tortură în Crimeea și atacuri asupra civililor, tortură, crimă și viol în estul Ucrainei.

În cazul în care se va constata că au fost comise crime de război în Ucraina, a declarat Khan, biroul său va urmări dovezile pe lanțul de comandă, până la cele mai înalte niveluri de funcții politice și militare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

VIDEO – Campania electorală care a înfuriat Kievul: ‘Spune nu războiului – Alege pacea’

VIDEO - Campania electorală care a înfuriat Kievul: 'Spune nu războiului – Alege pacea' Ministerul ucrainean de Externe a condamnat joi o serie de reclame...

Blinken cere Chinei să pună capăt ‘alimentării maşinii de război ruse’ în Ucraina

Blinken cere Chinei să pună capăt 'alimentării maşinii de război ruse' în Ucraina Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul vineri că...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.