X

O elevă de liceu din SUA le oferea colegilor fursecuri SPECIALE, făcute din cenuşă umană

O liceană americană susţine că a făcut fursecuri în care a pus cenuşa bunicii sale şi le-a oferit unor colegi de clasă, a anunţat poliţia din Davis (California), care-i consideră declaraţiile foarte credibile, relatează AFP, potrivit news.ro.

Faptele s-au petrecut pe 4 octombrie, la Da Vinci Charter Academy, iar cel puţin nouă liceeni ar fi mâncat biscuiţii macabri, a declarat Paul Doroshov de la Poliţia din Davis miercuri, citat de presa locală.


Citeşte şi: Apar noi detalii năucitoare în cazul Khashoggi. Unul dintre călăi a studiat medicină legală în Australia

Unii elevi nu ştiau despre prezenţa cenuşii umane în fursecurile dulci, însă alţii ”au fost avertizaţi şi, cu toate acestea, le-au consumat”, a deplâns el acest caz grav în opinia sa.

Unul dintre liceeni, Andy Knox, a declarat pentru postul local KCRA-TV că o fată din clasa sa i-a oferit o prăjitură şi i-a spus că conţinea un ”ingredient special”, dar că el s-a gândit că era vorba despre canabis.

Potrivit adolescentului, biscuitele nu avea gust ciudat, dar conţinea ”mici granule gri” şi ”crănţănea între dinţi, ca atunci când mănânci nisip, când eşti copil”.

Citeşte şi: Republica Moldova a semnat cu Turcia cinci noi acorduri bilaterale

Poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă să stabilească cum să încadreze juridic faptele. Ei studiază o secţiune a Codului Penal californian consacrat profanării cadavrelor, însă capătul de acuzare de tulburarea ordinii publice ar putea fi mai potrivit, relevă Paul Doroshov.

Un reprezentant al liceului, citat de Los Angeles Times (LAT) şi-a exprimat regretul faţă de faptul că presa a pus stăpânire pe această ”afacere de familie” şi a dat asigurări că elevii vizaţi nu sunt supuşi vreunui risc sanitar.

Tags: californiaDa Vinci Charter AcademyDavisSUA
Categorii: Știrile zilei