O femeie din India s-a luptat cu mâinile goale cu un tigru pentru a-şi salva fiul de 15 luni

Publicat:

O indiancă a reuşit să se salveze, precum şi pe fiul ei în vârstă de 15 luni, din ghearele unui tigru, apărându-se cu mâinile goale, a anunţat miercuri un oficial local din statul Madhya Pradesh, situat în centrul acestei ţări, informează AFP, potrivit agerpres.

Archana Choudhary tocmai ieşea din casa ei duminică seară, ţinându-l în braţe pe fiul ei de 15 luni, în momentul în care un tigru, care se pare că s-a rătăcit după ce a părăsit rezervaţia Bandhavgarh, s-a aruncat asupra lor, a declarat Sanjeev Shrivastava, un oficial indian local.


Citește și : Letonia intenţionează să reintroducă serviciul militar obligatoriu

Felina i-a atacat pe cei doi localnici şi se pregătea să muşte capul bebeluşului, însă mama a reuşit să intervină in extremis, a adăugat el.

Tigrul a continuat să îi atace, până când sătenii, alertaţi de ţipetele femeii, le-au sărit în ajutor. Animalul a fugit în acel moment într-o pădure.

Femeia are plămânii perforaţi şi prezintă răni la nivelul abdomenului. Bebeluşul a fost zgâriat în zona capului.

“Mama a fost internată la spital. Se află acum în afara oricărui pericol şi se reface. Bebeluşul se simte şi el bine”, a precizat Sanjeev Shrivastava.

Potrivit cotidianului Times of India, o operaţiune a fost desfăşurată pentru a ajuta tigrul să se întoarcă în habitatul său. Sătenii au fost îndemnaţi să nu mai iasă din casele lor pe timpul nopţii.

Conflictele dintre oameni şi animalele sălbatice s-au intensificat în toată Asia de Sud, unde tot mai multe păduri sunt defrişate din cauza expansiunii urbane.

Citește și: Belgia a identificat 726 de cazuri confirmate de variola maimuţei de la începutul epidemiei

Aproape 225 de persoane au fost ucise în atacuri comise de tigri între 2014 şi 2019 în India, potrivit unor statistici guvernamentale.

Peste 200 de tigri au fost ucişi de braconieri sau prin electrocutare în perioada 2012 – 2018, conform datelor oficiale. India găzduieşte aproximativ 70% din populaţia mondială de tigri – 2.967 de exemplare, potrivit unui recensământ realizat în 2018. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ploile torențiale fac ravagii în Nepal: cel puțin 11 oameni au murit

Cel puțin 11 persoane au decedat în Nepal în urma inundațiilor și alunecărilor de teren provocate de ploile torențiale care au durat zile întregi,...

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.