X

O fetiță de 12 ani, găsită strangulată într-o pădurice

O fetiță de 12 ani, găsită strangulată într-o pădurice

O copilă de 12 ani din municipiul Bălți și-ar fi pus capăt zilelor. Totul s-a întâmplat acum două zile.

Poliția din Bălți a fost sesizată despre depistarea unei minore de 12 ani, strangulată, într-o fâșie forestieră din proximitatea municipiului Bălți, scrie tvn.md.

La examinarea de către medici, pe corpul neînsuflețit al minorei nu au fost depistate semne de moarte violentă.

Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în cadrul unui proces penal.

Totodată, cadavrul minorei a fost îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale.

Serviciul de asistenţă telefonică gratuită pentru copii 116 111.

Despre Telefonul Copilului

Telefonul Copilului 116 111 este un serviciu gratuit, anonim și confidențial care oferă consiliere și suport psiho-emoțional, îndrumare în domeniul drepturilor copilului, consultanță în domeniul protecției copilului, îndrumare și referire către instituțiile abilitate să ofere asistență necesară înființat cu scopul de a proteja copiii impotriva oricărei forme de încălcare a depurators lor, împotriva oricărei forme de abuz.

Tags: găsită strangulatăîntr-o păduriceO fetiță de 12 ani
Categorii: SocialȘtirile zilei