O forţă paramilitară irakiană atribuie SUA responsabilitatea unor atacuri asupra bazelor sale

Publicat:

O puternică forţă paramilitară irakiană, al-Hashd al-Shaabi, a declarat miercuri că ea consideră SUA că ar fi responsabile de o serie de explozii în ultimele săptămâni împotriva unor baze şi depozite de arme care îi aparţin, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Anunţăm că forţele americane sunt singura entitate responsabilă de ceea ce s-a petrecut şi noi le considerăm responsabile de tot ceea ce se va petrece de acum înainte”, a indicat această forţă dominată de şiiţi.


Citește și : Contactele ‘la nivel foarte înalt’ între SUA şi Venezuela vizează ‘îndepărtarea’ lui Maduro

Patru baze utilizate de membri al-Hashd al-Shaabi au fost avariate de explozii de origine necunoscută în cursul ultimei luni. Presa nu a putut avea acces la aceste locuri şi nicio revendicare nu a fost făcută publică.

Dar miercuri această forţă paramilitară a indicat că a efectuat propria anchetă, acuzând SUA care sunt prezent cu forţe militare în Irak. Ea nu a făcut în schimb nicio precizare cu privire la originea exploziilor şi eventualele atacuri care le-au provocat.

Coaliţia militară sub comandament american prezentă în Irak în cadrul luptei împotriva jihadiştilor grupării Statului Islamic nu a dorit să răspundă acuzaţiilor al-Hashd al-Shaabi.

Această forţă paramilitară, de asemenea foarte implicată în războiul împotriva Statului Islamic alături de trupele irakiene, cuprinde numeroase grupuri armate proiraniene care se opun prezenţei americane în Irak.

Al-Hashd al-Shaabi a afirmat, de altfel, în urma anchetei sale că forţele americane au lăsat în acest an patru drone israeliene să pătrundă în spaţiul aerian irakian şi “să vizeze cartiere generale ale militarilor irakieni”. Dar gruparea nu a acuzat în mod explicit Israelul că ar fi comis atacurile împotriva bazelor sale.

Citește și : Angela Merkel va discuta cu Boris Johnson despre un Brexit cu cât mai puţine fricţiuni

La jumătatea lunii iulie, comandamentul militar irakian a informat despre un bombardament efectuat de o dronă asupra unei baze a al-Hashd al-Shaabi în regiunea centrală Amerli, în care un combatant irakian a fost ucis şi doi iranieni ucişi.

SUA au anunţat imediat că nu ar fi în spatele acelui bombardament.

Circa 5.200 de soldaţi americani se află în Irak, în special pentru a antrena şi consilia forţele irakiene.

Autorităţile irakiene se tem de mai multe luni ca tensiunile dintre cei doi mari aliaţi ai lor – Washington şi Teheran – să nu degenereze pe propriul lor teritoriu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.