
O fostă ambasadoare a Marii Britanii în Myanmar şi soţul său, artist şi fost deţinut politic birman, au fost arestaţi de autorităţile din această ţară, aflată într-un violent conflict după puciul din februarie 2021, transmite AFP, citând o sursă diplomatică, potrivit agerpres.
Vicky Bowman, aflată la post între 2002 şi 2006, a fost arestată miercuri la Rangoon, capitala economică a ţării.
Citeşte şi: Prima doamnă a Americii s-a îmbolnăvit iar de Covid – Black News
Soţul lui Vicky Bowman, artistul birman Htein Lin, fost deţinut politic între 1998 şi 2004, a fost şi el reţinut, a indicat sursa, sub protecţia anonimatului.
‘Suntem îngrijoraţi de arestarea unei britanice în Myanmar. Ne aflăm în contact cu autorităţile locale şi oferim asistenţa consulară’ necesară, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt a ambasadei britanice.
Potrivit unor media locale, cei doi au fost transferaţi la închisoarea Insein din Rangoon şi sunt acuzaţi de încălcarea legii imigraţiei.
Vezi şi: Cel puţin 15 morţi şi 50 de răniţi într-un atac asupra unei gări din Ucraina – VIDEO – Black News
Vicky Bowman conduce din iulie 2013 Centrul pentru economie responsabilă în Myanmar (MCRB).
După lovitura de stat care a înlăturat-o pe lidera civilă Aung San Suu Kyi, armata aflată la putere desfăşoară o reprimare sângeroasă împotriva opozanţilor. Potrivit unei organizaţii neguvernamentale locale, mai mult de 2.100 de civili au fost ucişi şi aproape 15.000 arestaţi.