O fostă poliţistă albă, declarată vinovată de uciderea unui vecin negru în Dallas

Publicat:

O fostă poliţistă albă a fost declarată vinovată marţi de uciderea unui vecin negru, pe care ea susţinea că l-a omorât din eroare după ce a greşit apartamentul, incident petrecut în 2018, în Dallas, sudul SUA, informează AFP, potrivit agerpres.

În seara zilei de 6 septembrie 2018, Amber Guyger, 31 de ani, îşi încheiase serviciul şi încă purta uniformă când l-a ucis cu foc de armă pe Botham Jean, 26 de ani, care locuia într-un apartament cu un etaj mai sus de al său. Potrivit afirmaţiilor sale, ea a crezut că a deschis uşa propriului apartament şi că se afla în faţa unui intrus, asupra căruia a deschis focul, înainte de a chema salvarea.


Citește și : Utilizarea de muniție reală în timpul protestelor de la Hong Kong este exagerată, afirmă șeful diplomației britanice

În timpul procesului, care a demarat la începutul lui septembrie la Dallas şi a suscitat un mare interes naţional, ea s-a apărat invocând “o tragică eroare de judecată” în faptul că a greşit etajul. Însă acuzarea a subliniat numeroasele ocazii ratate de către poliţistă în a-şi da seama de eroarea comisă.

Juraţii, care au declarat-o în unanimitate vinovată, au continuat marţi dezbaterile cu privire la durata pedepsei.

Citește și : Taiwanul condamnă ‘dictatura’ din China, cu ocazia aniversării instalării regimului comunist

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.