X

O grădiniță din sectorul Buiucani al Capitalei, afectată grav de ploaia puternică

O grădiniță din sectorul Buiucani al Capitalei, afectată grav de ploaia puternică

Ploile devastatoare din ultimele zile au provocat pagube și în unele instituții de învățământ. Într-o grădiniță din sectorul Buiucani al capitalei, apa a inundat subsolul unde erau depozitate fructe, legume și alte produse alimentare. De câteva zile, angajații tot scot apa cu gălețile. Duminică au intervenit pompierii, atunci când se acumulase cel mai mare volum de apă, dar lucrul nu s-a încheiat nici astăzi. Jurnal TV a încercat să discute cu directoarea grădiniței, dar aceasta a refuzat să ofere un comentariu.

Până mai ieri, în acest subsol apa era până la brâu. Pluteau obiecte de mobilă, produse alimentare, băuturi. Locul este și acum inundat, iar pentru a avea acces, angajații instituției au improvizat aceste trepte, potrivit jurnal.md.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Șeful de gospodărie al grădiniței numărul 54, Victor Triboi, a spus că năpasta s-a întâmplat sâmbătă, când apa a pătruns în subsol.

„Noi ne-am alertat. Am venit la fața locului și am văzut care este problema. Am încercat să eliminăm din apă, dar apa era puternică. Am chemat serviciul pompieri 112. Au venit la fața locului, s-au uitat. Nu au intervenit deodată. Au spus că nivelul este mic. Au venit duminică pentru că nivelul s-a ridicat și am fost nevoiți să mai intervenim o dată”, a precizat Victor Triboi.

Specialiștii au lucrat mai bine de cinci ore, pentru că nivelul apei a ajuns la peste un metru. Inundația a afectat depozitul de fructe și legume, dar și depozitul alimentar. Daunele sunt enorme, afirmă bărbatul.

„Frigiderele erau deasupra, înotau. Eu când am văzut, erau scoase și din priză. Nu mai erau în priză. Mașinile de spălat erau căzute. În partea cealaltă toată hârtia igienică plutea. Scaune, mese, tot ce am avut acolo. Am strâns ieri apa până la 10 centimetri și am reușit să intrăm și să lucrăm mai departe”, a mai spus șeful de gospodărie al grădiniței.

Toate produsele alimentare care erau pe rafturile inferioare au fost afectate de apă și nu mai pot fi consumate.

În urma inundației, grădinița a primit produse noi pentru a asigura hrana copiilor pe parcursul următoarelor zile.

Citește și: La scrutinele din 20 octombrie, peste hotare vor fi deschise 234 de secții de vot

„Instituția activează de astăzi. Au fost livrate produsele alimentare, ieri, pe parcursul zilei, în a doua parte a zilei, iar utilajul care a fost deteriorat a fost înlocuit cu altul nou și plasate în alte încăperi ale instituției. Produsele care au fost deteriorate în urma ploilor urmează să fie decontate”, a precizat Alexandr Votcariov, șef interimar DETS Buiucani.

Din cauza pagubelor provocate de ploile puternice, grădinița și-a sistat activitatea luni, 16 septembrie. În total, în sectorul Buiucani, au fost afectate 16 grădinițe, a precizat luni pretorul de sector Vasile Moroi.

Tags: Buiucanigradinitainvatamant
Social