O grevă masiva PARALIZEAZĂ Lufthansa! Sute de zboruri au fost ANULATE!

Publicat:

Aproximativ 180.000 de pasageri ai companiei Lufthansa vor fi afectaţi joi şi vineri de o grevă masivă de 48 de ore a echipajului de cabină în Germania, compania fiind nevoită să anuleze în total 1.300 de zboruri, relatează AFP, potrivit agerpres.

La apelul sindicatului UFO, această încetare a activităţii urmează să dureze de la 23:00 GMT miercuri la 23:00 GMT vineri şi să conducă la anularea a 700 de zboruri joi şi 600 programate pentru vineri.


Citește și: Iranul A RELUAT îmbogățirea uraniului la Fordo

De obicei, o astfel de grevă nu provoacă nicio confuzie pe aeroporturi deoarece Lufthansa îi informează pe pasageri şi le recomandă celor afectaţi de aceste anulări ale zborurilor să nu meargă la aeroport.

Duminică, 20 octombrie, sindicatul UFO a organizat deja o grevă în patru filiale ale grupului Lufthansa, ceea ce a dus la aproximativ 100 de anulări de zboruri. Dar principala companie nu a fost vizată: Lufthansa a acordat o creştere de 2% a salariilor, mai mult decât a cerut UFO.

Citește și: Alertă FALSĂ de deturnare pe cel mai mare aeroport olandez – VIDEO

Sindicatul a decis însă să lanseze această nouă mişcare socială din cauza ”refuzului persistent al Lufthansa de a negocia” celelalte cereri ale acestuia, se arată într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.