X

O groapă uriaşă, plină cu apă, a apărut pe un câmp din Mexic – VIDEO

O dolină plină cu apă, apărută din motive necunoscute pe un câmp din centrul Mexicului, îşi măreşte dimensiunile, a precizat joi protecţia civilă locală, potrivit DPA şi agerpres.

Groapa, care avea un diametru de doar cinci metri atunci când a fost descoperită în zona satului Santa Maria Zacatepec din statul Puebla (centru), măsoară acum 97 de metri în lungime şi 78 de metri în lăţime, a declarat coordonatorul departamentului local de apărare civilă, Jose Antonio Ramirez, în cadrul emisiunii radiofonice Aristegui Noticias.

Citeşte şi: Washingtonul promite să susţină Israelul ‘INDIFERENT de guvern’ – Black News

Proprietara singurei case din apropierea gropii a descoperit cavitatea în weekend, după ce a auzit un zgomot puternic. Ramirez a avertizat că locuinţa femeii riscă să se prăbuşească.

Cauzele apariţiei dolinei sunt în curs de investigare.

Apărarea civilă naţională din Mexic a precizat că apa subterană infiltrată în solul care se erodează cu uşurinţă ar putea fi cauza formării dolinei.

Groapa are o adâncime estimată de circa 20 de metri.

Citeşte şi: Iranul NU mai are drept de vot la Adunarea Generală a ONU – Black News

Vulcanul Popocatepetl se află la o distanţă de circa 50 de kilometri vest de Santa Maria Zacatepec. Solul din această regiune conţine depozite de cenuşă şi fragmente vulcanice fine.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), astfel de adâncituri se formează când apa circulă în subteran, dizolvând rocile şi dând naştere unor cavităţi şi caverne subterane.

Autorităţile au avertizat în mod repetat localnicii să nu se apropie de dolină.

Tags: dolinămexicPueblaSanta Maria Zacatepec
Categorii: Știrile zilei