
Islamic jihad militants take part in the funeral of three comrades, who were killed in an Israeli air strike, in Khan Younis in the southern Gaza Strip March 11, 2014. An Israeli air strike on Tuesday killed three Palestinian militants in the Gaza Strip, the Islamic Jihad group said. REUTERS/Ibraheem Abu Mustafa
Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat joi atacul sângeros de la o moschee şiită din Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, soldată cu cel puţin 10 morţi şi 15 răniţi, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.
“Soldaţii califatului au reuşit să introducă un colet-capcană” în moschee, a anunţat SI într-un comunicat pe reţeaua Telegram.
Citește și : China se opune sancţiunilor unilaterale
Bomba a fost activată de la distanţă, într-un moment în care moscheea era plină de credincioşi.
Comunitatea şiită, care reprezintă o minoritate religioasă în Afganistan, este vizată frecvent de grupări militante sunite, inclusiv SI.
O explozie separată a provocat cel puţin alte 11 victime la Kunduz, tot în nordul ţării, a indicat un responsabil local din domeniul sănătăţii.
Citește și : Turismul mondial îşi va reveni din pandemie în 2023
Liderii talibani din Afganistan afirmă că au luat măsuri pentru a asigura securitatea ţării după preluarea puterii la Kabul, în vara trecută, după retragerea forţelor internaţionale, dar analiştii atenţionează că se menţine riscul unui reviriment al violenţelor.
This post was last modified on 21/04/2022 16:44 16:44