O grupare jihadistă revendică atacul asupra unui contingent al armatei din Niger

Publicat:

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat joi atacul de marţi asupra unui contingent al armatei din Niger din apropiere cu frontiera statului Mali, a anunţat agenţia de ştiri a SI, Amaq, fără a furniza însă probe în acest sens, relatează Reuters, scrie agerpres.

Bilanţul atacului de marţi asupra armatei din Niger a urcat joi la 28 de morţi, după ce miercuri guvernul anunţase moartea a 17 soldaţi, în timp ce alţi 11 erau daţi dispăruţi.


Citește și : Șeful diplomației iraniene: Nu există posibilitate pentru negocieri cu SUA

Ambuscada de marţi s-a produs într-o regiune din apropierea oraşului Tongo Tongo, unde combatanţi dintr-o organizaţie afiliată Statului Islamic au ucis patru militari americani din forţele speciale şi patru soldaţi din Niger într-un alt atac, în octombrie 2017.

În pofida mai multor ani de desfăşurări substanţiale de trupe franceze, americane şi ale ONU, regiunea Sahel din Africa rămâne un butoi de pulbere, cu combatanţi islamişti, miliţii etnice şi reţele criminale.

Zonele de frontieră unde se întâlnesc Niger, Burkina Faso şi Mali sunt în mod special periculoase, iar violenţele s-au intensificat în regiune. Oameni înarmaţi suspectaţi că ar fi islamişti au ucis cel puţin zece persoane într-un atac asupra unor biserici din statul vecin Burkina Faso în această săptămână.

Citește și : Ungaria: Preşedintele parlamentului compară adopţiile homosexuale cu pedofilia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă Jens Lehmann a fost...

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni Uniunea Europeană examinează posibile soluții de oferire a unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni...

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite Serviciul Național de Sănătate (NHS) a avertizat că un număr tot...

Traficul rutier suspendat și mâine în PMAN; Au loc două evenimente sportive

Traficul rutier suspendat și mâine în PMAN; Au loc două evenimente sportive În contextul desfășurării unor competiții sportive, traficul rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.