O hartă militară prezentată de Ministerul rus al Apărării confirmă replierea trupelor ruse în faţa contraofensivei ucrainene

Publicat:

O hartă militară prezentată marţi de Ministerul rus al Apărării confirmă retragerea trupelor ruse din zone din estul şi sudul Ucrainei unde armata ucraineană desfăşoară o contraofensivă pe mai multe direcţii, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

În briefingul său zilnic despre evoluţia frontului din Ucraina, Ministerul rus al Apărării nu a făcut vreo menţiune explicită asupra replierii trupelor sale în urma operaţiunilor contraofensive ucrainene, dar zona marcată a fi sub controlul trupelor ruse este pe harta prezentată marţi vizibil mai mică faţă de harta precedentă, prezentată pe 11 septembrie.


Citește și : Borisov va încerca să formeze o coaliţie de guvernare în Bulgaria, chiar dacă nu va deveni prim-ministru

Astfel, în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei, unde armata ucraineană a lansat luna trecută o contraofensivă amplă – după ce trupe ruse au fost mutate de acolo în sud în urma unei diversiuni a Kievului ce a sugerat că va lansa o contraofensivă majoră în sud -, forţele ruse aflate pe o linie a frontului de circa 70 de kilometri la sud de oraşul Kupiansk de-a lungul râului Oskil par să se fi retras circa 20 de kilometri către est, până la graniţa cu provincia ucraineană Lugansk.

Această repliere din Harkov se adaugă celei care era deja vizibilă pe harta din 11 septembrie.

În provincia sudică Herson, linia frontului de pe malul drept al râului Nipru s-a mutat circa 25 de kilometri spre sud. Poziţionarea trupelor ruse pe respectiva hartă confirmă că acestea au pierdut localitatea Duceanie, iar linia frontului din Herson porneşte de acum din această localitate către vest.

Contraofensiva ucraineană desfăşurată de-a lungul malului de est al Niprului încearcă să aducă sub încercuire o grupare rusă aflată acolo şi alcătuită din circa 20.000 de militari, în cadrul acestei operaţiuni armata ucraineană bombardând anterior podurile de peste râu.

Dar autorităţile proruse din provinciile ucrainene Lugansk şi Herson au susţinut marţi că trupele ruse au frânat înaintarea celor ucrainene în unele părţi ale frontului, inclusiv la Duceanie.

Citește și : SUA şi Coreea de Sud au executat ‘un exerciţiu cu lovituri de precizie’ după tirul cu rachetă nord-coreean

Totuşi, conform canalului rus Rybar de pe Telegram, care monitorizează mişcările trupelor ruse, a fost observată continuarea înaintării trupelor ucrainene în zonele Arhanghelske şi Duceanie pentru a tăia căile de comunicaţie ale grupării armate ruse de pe malul drept al Niprului.

Pe frontul din estul Ucrainei, un purtător de cuvânt al trupelor ruse din provincia Lugansk a declarat agenţiei TASS că trupele ucrainene încearcă în continuare să străpungă liniile defensive ruseşti din apropierea oraşului Kreminna. Potrivit sursei citate, forţele ucrainene ”suferă pierderi enorme, dar cu toate acestea încearcă să avanseze”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson Volodimir Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu prezentatorului conservator american...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Tucker Carlson anunţă un interviu-bombă cu Zelenski

Tucker Carlson anunţă un interviu-bombă cu Zelenski Tucker Carlson, jurnalistul american controversat care a realizat un interviu cu liderul rus Vladimir Putin, a reușit să...

Ucraina îşi retrage trupele dintr-un cartier al oraşului strategic Ceasov Iar

Ucraina îşi retrage trupele dintr-un cartier al oraşului strategic Ceasov Iar Armata ucraineană a confirmat joi că şi-a retras trupele dintr-un cartier al oraşului strategic...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.