O idee îndrăzneaţă! Vor să trimită PRAF în atmosferă pentru a diminua încălzirea globală

Publicat:

Daca totul va merge bine, un balon cu aer cald se va ridica în curând de la sol la Centrul Spatial Esrange, din Kiruna, Suedia. Va zbura până în înaltul atmosferei, acolo unde nu se va întâmpla nimic. Balonul se va întoarce apoi pe Pământ. Cu toate acestea, mai multe grupuri ecologiste, cum ar fi Greenpeace Suedia, Prietenii Pământului sau Centrul pentru Drept International de Mediu, încearcă să oprească acest proiect, transmite The Economist.

Contestatarii sunt împotriva acestui zbor si sunt îngrijorati de ceea ce se va întâmpla după. Balonul va face de fapt un test pentru un studiu care se numeste Stratospheric Controlled Perturbation Experiment sau SCOPEX, care este condus de Universitatea Harvard. Scopul este ca un viitor zbor să lase o mică cantitate de carbonat de calciu în stratosferă, pentru a îi ajuta pe cercetători să afle mai multe despre geoinginerie.


Ipotetic vorbind, geoingineria se ocupa cu introducerea deliberata în sistemele planetei pentru a încerca sa masoare schimbările climatice. SCOPEX intenţionează să testeze un plan numit Injectarea Stratosferică cu aerosol (SAI), prin care un fir de praf este introdus în atmosfera înaltă pentru a creşte cantitatea razelor solare care se reflectă înapoi în spaţiu. În următorele zile, o comisie de specialitate tot de la Harvard, va decide dacă zborul iniţial va avea loc.

Opozanţii se tem de două aspecte. Primul este cel care ţine de un pericol moral. Dacă geoingineria solară funcţionează, va reduce presiunea pe schimbările climatice şi sursa acestora prin scăderea emisiilor generate de casele-verzi. Cea de-a doua îngrijorare se numeşte ‘terminare şoc’. Pentru a păstra temperaturile scăzute, particulele reflective ar trebui completate permanent. O oprire bruscă ar determina o încălzire rapidă. Raymond Pierrehumbert, fizician la Universitatea Oxford, spune că geoingineria solară este prea riscantă în afara simulărilor computerizate.

Nu toţi ecologiştii se opun acestei idei. Omenirea este pe cale să rateze obiectivul propus în Acordul de la Paris, acela de a menţine încălzirea globală la 1.5°C.

‘Nu ne facem treaba cum trebuie, dacă nu înţelegem ce reprezintă aceste tehnologii’, este de părere Steven Hamburg , de la Environmental Defence Fund, o organizaţie americană. Hamburg este în favoarea cercetării la scară mică a geoingineriei. Alte organizaţii verzi, inclusiv Natural Resources Defence Council, au şi ele tendinţa să susţină explorarea acestei idei.

În orice caz, cercetarea va contiua. Odinioară un subiect tbu, geoingineria are tot mai mulţi adepţi şi se dezvoltă rapid. Un raport oficial al Intergovernmental Panel on Climate Change sugerează că SAI ar putea păstra încălzirea globală sub 1.5°C. Academia Naţională de Ştiinţe, Inginerie şi Medicină din SUA a dezvoltat un plan de cercetare pentru geoingineria solară, cu un buget estimat la 9 milioane de dolari anual. Atât India, cât şi China, au lansat şi ele programe similare. Activiştii de mediu vor continua să se opună proiectului. Dar baloanele se pare că vor zbura oricum.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional Astăzi are loc al doilea tur al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.