X

O instanţă din Serbia decide anchetarea în stare de arest a trei poliţişti kosovari reţinuţi într-o zonă de frontieră

O instanţă din Serbia a decis vineri anchetarea în stare de arest a trei poliţişti kosovari reţinuţi săptămâna aceasta într-o zonă de frontieră, în condiţii controversate, transmite Reuters, informează agerpres

Autorităţile din Kosovo susţin că mai mulţi agenţi sârbi au trecut frontiera şi i-au reţinut pe poliţişti pe teritoriul kosovar. Partea sârbă afirmă că operaţiunile au fost efectuate pe teritoriul Serbiei.

Citește și : Primarul din Miami candidează şi el la preşedinţia SUA

Procuratura din oraşul Kraljevo din sud-estul Serbiei a anunţat că poliţiştii din Kosovo sunt acuzaţi de producerea, posesia, portul şi traficul de arme şi explozibili în condiţii ilegale. Potrivit unui comunicat al procurorilor, “judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curţi din Kraljevo a ordonat arestarea tuturor suspecţilor”.

Arestarea poliţiştilor este cel mai recent incident dintr-o serie care a provocat tulburări în zonă şi îngrijorare privind noi violenţe între Serbia şi Kosovo, observă Reuters.

Premierul kosovar Albin Kurti a cerut eliberarea celor trei poliţişti, afirmând că arestarea lor a fost un act de agresiune din partea Serbiei. În Kosovo a fost interzis accesul oricăror vehicule înmatriculate în Serbia.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a respins acuzaţiile şi l-a învinuit pe Kurti de instigare la conflict.

Citește și : Australia blochează construcţia unei noi ambasade a Rusiei

Statele Unite şi Regatul Unit au cerut ambelor părţi să reducă tensiunile şi au solicitat eliberarea imediată a poliţiştilor kosovari. Înaltul reprezentant al UE pentru politica externă, Josep Borrell, i-a invitat pe Kurti şi pe Vucic la tratative de criză, care ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.

Tags: Albin KurtifrontieraKosovoKraljevoserbia
Categorii: Diaspora