O israeliancă a fost ÎNJUNGHIATĂ în plină stradă (VIDEO). Atacatorul este un palestinian de 19 ani!

Publicat:

O femeie a fost rănită marţi într-un “atac” cu cuţit în plină stradă, la nord-est de Tel Aviv, de către un palestinian, care a fost apoi rănit cu focuri de armă, a indicat poliţia israeliană, citată de AFP, potrivit agerpres.

“O femeie de 62 de ani a fost înjunghiată la Kfar Saba”, în apropiere de Cisiordania, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld, precizând că victima a fost rănită uşor şi transportată la spital în acest “atac cu cuţitul”.


Citește și: Mareşalul Khalifa Haftar respinge acordul mediat de ONU: ‘Am mandatul poporului libian!’

Un civil, martor al scenei, a tras asupra atacatorului, un palestinian de 19 ani care trăieşte în Cisiordania, iar acesta a fost transportat ulterior la spital pentru răni “moderate”, potrivit poliţiei.

Un voluntar al unei organizaţii de ajutor sanitar United Hatzalah, sosit printre primii la locul agresiunii, a acordat primul ajutor femeii rănite.

O anchetă a fost demarată în acest caz survenit în timpul Yom HaZikaron, “Ziua Amintirii”, care omagiază soldaţii căzuţi în lupte şi victimele atentatelor în Israel. Sărbătoarea naţională a Israelului, care celebrează Declaraţia de Independenţă a Israelului din 1948, începe în această seară pentru 24 de ore.

Citește și: Curtea Supremă a Braziliei dă undă verde pentru anchetarea lui Jair Bolsonaro

Din octombrie 2015 şi timp de mai multe luni Israelul şi Cisiordania au fost scena unor atacuri antiisraeliene comise de tineri palestinieni izolaţi, cel mai adesea cu cuţitul, iar alteori cu maşina şi, mai rar, cu armă de foc.

Violenţele s-au diminuat în intensitate de atunci, dar continuă să aibă loc din când în când.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025 Cântăreţul britanic Ed Sheeran, aflat în prezent în turneu în Spania, a anunţat noi concerte...

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o ‘durere de cap’: ‘M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o 'durere de cap': 'M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

Filmul horror ‘Exorcism: Mântuirea’, cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe

Filmul horror 'Exorcism: Mântuirea', cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe Filmul horror „Exorcism: Mântuirea”, cu Russell Crowe în rolul principal,...

Sean ‘Diddy’ Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală

Sean 'Diddy' Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală Celebrul rapper Sean "Diddy" Combs se confruntă cu un alt caz de agresiune...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.