X

O jumătate de tonă de amfetamine ascunsă într-un transport de spaghete a fost confiscată în Siria

O jumătate de tonă de captagon ascunsă într-un transport de spaghete a fost confiscată în Siria înainte ca amfetaminele să iasă clandestin din ţară, a anunţat joi armata, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Autorităţile competente din suburbia Damascului au confiscat o încărcătură de produse alimentare ce conţinea comprimate adictive destinate să fie introduse clandestin în străinătate’, a declarat un purtător de cuvânt al armatei.

Citește și : Papa Francisc cere societăţii să protejeze femeile împotriva violenţelor

‘Comprimatele, cu o greutate totală de circa 525 kg, erau ascunse în pachete de spaghete’, a adăugat el într-un comunicat, fără a preciza destinaţia transportului.

În luna octombrie, autorităţile siriene au confiscat la Damasc 180.000 de comprimate de captagon ascunse într-o ladă cu prăjituri, şi alte 4 milioane de pastile dintr-un vehicul care se deplasa pe autostrada Damasc-Homs.

Conform unui raport al Centrului de analiză şi cercetare operaţională, finanţat de Uniunea Europeană, ‘exporturile de captagon din Siria au atins o valoare de piaţă de cel puţin 3,46 miliarde de dolari’ în 2020.

Citește și : TRAGEDIA rutieră din Bulgaria a fost provocată de o eroare umană

În iulie 2020, Italia a confiscat o încărcătură record de 14 tone din acest drog (84 milioane de comprimate) ce provenea din Siria.

Potrivit Observatorului francez al drogurilor şi toxicomaniilor (OFDT), captagonul este o amfetamină provenită dintr-un fost medicament psihotrop. El este fabricat mai ales în Liban şi, probabil, şi în Siria şi în Irak, având ca destinaţie principală Arabia Saudită.

Tags: amfetaminecaptagondamascsiriaspaghete
Categorii: Diaspora