X

O jurnalistă a postului rus RT, grav rănită în Siria

Postul rus de televiziune RT (Russia Today) a anunţat miercuri că una dintre jurnalistele sale din Siria a fost grav rănită la Maarat al-Numan (nord-vest), oraş strategic recucerit de regim după săptămâni de bombardamente, informează AFP, scrie agerpres.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina RT de pe Telegram, Wafa Shabruni şi echipa sa “filmau depozite de arme ce au rămas după retragerea combatanţilor din oraşul Maarat al-Numan”.

Citește și : Negocieri o dată la trei săptămâni pentru reglarea relaţiilor post-Brexit

“Din primele informaţii, a explodat un obuz. Potrivit şoferului său, Wafa este în viaţă şi a fost transferată de la spitalul Khan Shaykhun spre un spital guvernamental din Hama”, a relatat RT. “Wafa Shabruni este grav rănită”, a precizat postul de televiziune rus.

Forţele regimului sirian au anunţat miercuri că au recucerit Maarat al-Numan, al doilea oraş din provincia Idlib şi vreme de ani de zile unul dintre epicentrele “revoluţiei”, înainte de a deveni, ca urmare a raidurilor forţelor guvernamentale şi ruse, un oraş-fantomă.

Acest oraş este unul strategic pentru că se află pe autostrada M5 ce leagă Alep, marea metropolă din nord, de capitala Damasc, pe care regimul lui Bashar al-Assad încearcă să-l securizeze.

Citește și : Preşedintele mexican îşi cedează avionul oficial prin loterie

Susţinut de aviaţia aliatului său rus, regimul lui Assad nu a încetat să repete că va recuceri întreaga regiune Idlib, în nord-vestul Siriei, care se sustrage deocamdată controlului său.

Finanţat de puterea rusă şi acuzat uneori că este portavocea Kremlinului, canalul de ştiri RT emite în rusă, engleză, spaniolă, arabă şi franceză.

Tags: armeMaarat al-NumanRTtelegramWafa Shabruni
Categorii: Sinteze