X

O lideră a vestelor galbene critică discursul lui Macron și cere continuarea protestelor

Priscillia Ludosky, figură proeminentă şi unul din fondatorii mişcării “vestelor galbene”, a criticat mai multe din anunţurile făcute joi de preşedintele Emmanuel Macron într-o conferinţă de presă şi a solicitat continuarea protestelor în toată Franţa, în pofida concesiilor pe care şeful statului le-a anunţat ca răspuns la solicitările mişcării, transmite dpa, potrivit agerpres.

Citește și: Vladimir Putin l-a convins pe Kim Jong Un – Coreea de Nord va renunța la programul nuclear

Într-o postare pe Facebook, Ludosky a scris că Macron a ignorat cererea mişcării din care face parte de a elimina taxa pe valoarea adăugată pentru produsele de bază, solicitând compatrioţilor săi să muncească mai mult pentru a-şi finanţa concesiile, când acestea ar putea fi plătite prin combaterea evaziunii fiscale.

Ea a criticat de asemenea argumentul preşedintelui Franţei, potrivit căruia mişcarea de protest a fost preluată de radicalii violenţi: “Niciun cuvânt despre răniţi şi despre abuzurile forţelor de securitate”, a remarcat Ludosky.

Citește și : Guy Verhofstadt cere excluderea partidului lui Tăriceanu din familia europeană a Liberal-Democraților

 

Tags: Emmanuel MacronfrantaparisPriscillia Ludoskyprotestevestele galbene
Categorii: Diaspora