X

O maşină-capcană a explodat în apropierea unei închisori cu jihadiști, în nord-estul Siriei

O maşină-capcană a explodat sâmbătă în apropierea unei închisori în care se aflau reţinuţi militanţi din gruparea teroristă Statul Islamic, în nord-estul Siriei unde Turcia îşi continuă ofensiva armată, au anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) şi o oficialitate kurdă, transmite dpa, potrivit agerpres.

Atacul a avut loc în faţa închisorii centrale din districtul Ghuwaran, în oraşul nord-estic al-Hassakeh, a menţionat OSDO, cu sediul la Londra.

Citește și : Francois Hollande cere suspendarea Turciei din NATO

Forţele Democrate Siriene (SDF), aflate sub comandă kurdă, au trimis rapid întăriri la închisoare pentru a preveni ca deţinuţi SI să evadeze, a adăugat OSDO. Nu s-au înregistrat victime. Purtătorul de cuvânt al ADF, Mustafa Bali, a atribuit atacul Statului Islamic.

Reuters aminteşte că vineri SDF a anunţat că cinci militanţi ai SI au evadat dintr-o închisoare din oraşul Qamishli după ce forţele turce au bombardat o zonă învecinată. Tot vineri, femei având legături cu Statul Islamic au atacat ofiţeri de securitate cu beţe şi pietre în timpul unei revolte de proporţii într-o tabără în care sunt ţinute, în aceiaşi regiune din Siria, a declarat o oficialitate kurdă siriană.

O altă oficialitate kurdă a declarat în această săptămână că deţinuţi ai Statului Islamic ar putea evada din închisori în contextul în care forţele de securitate aflate sub comandă kurdă se confruntă cu o nouă ofensivă turcă în nordul Siriei şi capacitatea lor de a-i păzi pe deţinuţi s-a diminuat.

Citește și : Giuliani, anchetat în legătură cu activitățile sale în Turcia și Ucraina

Tags: GhuwaranînchisoriMustafa BaliosdoSDFStatul Islamicturcia
Categorii: Sinteze