O ‘minge de foc’ misterioasă i-a băgat în sperieţi pe britanici

Publicat:

Peste 200 de notificări au fost primite de la persoane care au raportat prezenţa unei ”mingii de foc” misterioase care a traversat cerul în timpul nopţii deasupra Scoţiei şi Irlandei de Nord, relatează joi dpa, potrivit agerpres.

Reţeaua Meteor din Marea Britanie a anunţat că a început să primească notificări în legătură cu o “minge de foc” observată pe cer în timpul nopţii şi că “investighează pentru a stabili dacă obiectul a fost un meteorit sau resturi spaţiale”, adăugând că majoritatea rapoartelor provin din Scoţia şi Irlanda de Nord.


Citeşte şi: Primăriţa din Ciudad de Mexico onorează familia Assange în numele ‘libertăţii de exprimare’ – Black News

Danny Nell, în vârstă de 21 de ani, îşi plimba câinele în Johnstone, la vest de Paisley şi Glasgow, când a văzut mingea de foc.

“Îmi plimbam câinele, era aproape ora 22:00, când am văzut o lumină puternică pe cer şi mi-am scos telefonul şi am filmat”, a declarat bărbatul din Glasgow pentru agenţia de presă PA.

“La început m-am gândit că poate fi un foc de artificii pentru că sunt multe partide de fotbal în Scoţia, dar mi-am dat seama rapid că nu era vorba despre asta şi am scos telefonul să văd dacă pot să surprind momentul”, a adăugat el.

Citeşte şi: Un prim ajutor militar direct al Washingtonului pentru Taiwan a depăşit o etapă-cheie în Congres – Black News

Steve Owens, astronom şi comunicator ştiinţific la Glasgow Science Centre, a afirmat că a văzut “mingea de foc” în timp ce trecea deasupra Scoţiei miercuri seara.

“A fost incredibil. Stăteam în camera de zi exact la ora 22:00 noaptea trecută şi am văzut pe fereastră, spre sud, această minge de foc luminoasă, acest meteorit care străbătea cerul şi mi-am dat seama că a fost ceva special. Nu era perfect vizibil. Am putut vedea că se fragmentează, s-au desprins bucăţi mici din el”, a spus Steve Owens, adăugând că este posibil ca obiectul să fi aterizat, însă este “foarte puţin probabil” să fi aterizat în Scoţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.