O modă periculoasă: Femeile fac abuz de un medicament antialergic pentru a-şi face fesele ‘mai mari’

Publicat:

Visează la un corp în formă de clepsidră, ca al lui Kim Kardashian. Pe reţelele sociale, femeile care se cred “prea slabe” laudă meritele unui medicament antialergic pe care îl folosesc pentru a lua rapid în greutate şi mai ales pentru a le face “fese”, ignorând riscurile asociate acestei utilizări abuzive. E un fel de Ozempic pe invers, medicamentul antidiabetic care a devenit o problemă la nivel internaţional după ce a fost folosit în mod excesiv pentru a pierde în greutate, scrie news.ro

Pe Instagram, TikTok sau Youtube, îşi spun “skinny” (slăbănoage). Aceste tinere sunt obsedate de a avea “forme”, adică fese şi sâni mai mari. Şi reuşesc să facă asta cu un medicament pentru care în Franţa nu este nevoie de reţetă şi costă mai puţin de 10 euro o cutie: Periactin (de la laboratorul Teofarma), relatează AFP. “Eu, care nu prea mâncam, acum mi-e foame tot timpul, chiar şi în pat mănânc”, spune una dintre aceste tinere. “Funcţionează foarte bine, te îngraşă imediat”, arată ea.


Citește și: Un bărbat înarmat ar fi încercat să pătrundă în clădirea Ministerului Apărării de la Moscova

Fotografii înainte şi după administrarea acestui medicament arată, într-adevăr, creşteri spectaculoase în greutate în doar câteva săptămâni. Problema este că Periactin (al cărui ingredient activ este ciproheptadina) nu este un supliment alimentar, ci un medicament pentru persoanele cu alergii.

Într-un comunicat de presă transmis la sfârşitul lunii martie, Societatea Franceză de Farmacologie şi Terapeutică (SFPT) a avertizat asupra acestui fenomen, considerând că “raportul beneficiu/risc al ciproheptadinei ar trebui reevaluat în vederea retragerii autorizaţiei de introducere pe piaţă sau, cel puţin, a înscrierii sale pe o listă cu reţetă obligatorie”.

Ciproheptadina este un “medicament foarte vechi, comercializat în Franţa încă din anii 1960″, care a fost înlocuit de molecule mult mai eficiente şi care nu mai este prescris”, a explicat pentru AFP doctorul Laurent Chouchana, membru al SFPT. Până în 1994, acest medicament era indicat “pentru stimularea apetitului la pacienţii cu apetit redus însoţit de scădere în greutate”, indicaţie care a fost retrasă din cauza unei balanţe beneficiu/risc prost evaluate, a precizat el.Moleculele care acţionează asupra greutăţii sunt monitorizate în special pentru potenţialul lor abuz, adaugă doctorul Chouchana, după exemplul antidiabeticului Ozempic, utilizat în scop de slăbire.

“SĂ ARĂTĂM CA KIM KARDASHIAN”

Reprezentanţii farmaciilor chestionaţi de AFP asigură că nu îl vând decât “foarte rar”, dar medicamentul este accesibil şi pe internet, unde achiziţionarea sa este deseori însoţită şi de cumpărarea alor ajutoare pentru creşterea în greutate, precum seminţele de schinduf, potrivit site-urilor consultate de AFP.

Agenţia franceză pentru medicamente (ANSM) nu este în măsură să măsoare o “creştere a vânzărilor”, a declarat aceasta pentru AFP, dar efectuează în prezent o analiză a situaţiei, pe baza căreia va lua în considerare “acţiuni graduale” pentru a limita fenomenul, dacă este necesar.

Anul trecut, ANSM alertase deja profesioniştii din domeniul sănătăţii cu privire la “o utilizare neconformă şi potenţial periculoasă a ciproheptadinei ca orexigen (stimulent pentru pofta de mâncare), pentru a induce o creştere în greutate în scopuri estetice”.

Echipa doctorului Chouchana a fost cea care a scos la iveală această tendinţă, alertată de internauţi. “Am descoperit ucenici vrăjitori care dădeau reţete medicale incredibile, cu scopul de a arăta ca (vedeta de reality show) Kim Kardashian, la limita practicării ilegale a medicinei”, spune medicul.

O utilizatoare de TikTok a mărturisit: “Am avut încredere în fete, nici măcar nu m-am dus la medicul de familie, l-am încercat”.

CONSECINŢE ALE FOLOSIRII EXCESIVE

Consumul de ciproheptadină nu este lipsit de consecinţe: provoacă “de cele mai multe ori” somnolenţă, dar uneori şi convulsii, halucinaţii şi efecte mai grave, cum ar fi probleme hepatice, sanguine şi cardiace, mai ales dacă există un supradozaj, ceea ce este cazul dacă ne uităm la dozele propuse în videoclipurile de pe internet, spune doctorul Chouchana.

Citește și:  Bolnav de leucemie, Berlusconi este optimist: ‘Voi reuşi şi de data asta!’

În videoclipurile de pe internet, utilizatoarele se plâng că “dorm tot timpul” din cauza Periactinului sau că “le doare burta”.

Înainte de apariţia reţelelor sociale, în anii 2000, utilizarea abuzivă a ciproheptadinei fusese semnalată în Africa. Într-un studiu ştiinţific realizat în Republica Democrată Congo în 2011, au fost observate cazuri de obezitate, în special pentru că oamenii deveniseră dependenţi de ciproheptadină.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce este tulburarea alimentară. Experiențele traumatizante cu mâncarea

Ce este tulburarea alimentară. Experiențele traumatizante cu mâncarea Persoanele cu ARFID își limitează adesea mâncarea prin preferințe senzoriale sau texturale. Când Hannah avea 7 ani, le-a...

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.