X

O moschee din Franţa promova ‘jihadul armat’

Autorităţile franceze au anunţat miercuri că au angajat o procedură de închidere a moscheii din Allonnes (comună în departamentul Sarthe, nord-vestul Franţei), frecventată de circa 300 de credincioşi, ale cărei predici legitimează “recurgerea la jihadul armat”, relatează France Presse, potrivit agerpres.

“Potrivit elementelor adunate, predicile şi activitatea acestui lăcaş de cult, frecventat de indivizi aparţinând sau apropiaţi mişcării islamiste radicale, legitimează recurgerea la jihadul armat, moartea ca martiriu, comiterea actelor de terorism şi recurgerea la violenţă, ura şi discriminarea, precum şi instituirea sharia”, legea islamică, explică prefectura departamentului Sarthe, pe teritoriul căruia se află moscheea, într-un comunicat.

Citeşte şi: GREŞIT din nou: 50 de ani de predicții ECO-apocaliptice eșuate – Black News

Acest lăcaş de cult, administrat de două asociaţii, este frecventat de “aproximativ 300 de credincioşi” în acest oraş de circa 11.000 de locuitori, unde se află şi o şcoală coranică, frecventată de “aproape 110 copii în prezenţa cărora este propagat jihadul armat şi care, prin urmare, constituie un loc de îndoctrinare”, precizează prefectura.

Toate aceste elemente pot fi calificate drept afirmaţii sau activităţi “incitând la violenţă, la ură, discriminare, la comiterea de acte teroriste sau făcând apologia unor astfel de acţiuni”, interzise prin lege, se mai spune în text.

Citeşte şi: ATAC ARMAT într-un oficiu poştal din SUA! Trei oameni au murit! – Black News

“Având în vedere aceste elemente, la cererea ministrului de interne, prefectul din Sarthe a angajat o procedură de închidere a acestui lăcaş de cult”, subliniază comunicatul, citat de AFP.

Tags: AllonnesfrantajihadmoscheeSarthe
Categorii: Externe