O navă comercială iraniană, vizată de un atac în Marea Mediterană

Publicat:

O navă comercială iraniană a fost vizată de un atac în Marea Mediterană, acuză armatorul iranian IRISL, catalogând incidentul, care intervine în contextul amplificării tensiunilor cu Israelul, drept “act terorist”, informează mediafax.

Nava, care circula din Iran spre Europa, a fost vizată de o explozie, urmată de un incendiu, a declarat vineri Ali Ghiasian, purtătorul de cuvânt al Companiei Navale a Republicii Islamice Iran (IRISL).


Citește și : Sebastian Kurz denunță contractele secrete din UE privind vaccinurile anti-COVID

“Din fericire, niciun membru al echipajului nu a fost rănit, dar vasul a suferit avarii în urma atacului terorist care poate fi considerat şi act de piraterie”, a precizat Ali Ghiasian, citat de site-ul iranian Nournews.ir. Oficialul iranian nu a oferit detalii despre navă, precizând doar că aceasta va continua deplasarea spre destinaţie după verificări şi reparaţii.

Incidentul ar fi avut loc miercuri, în Marea Mediterană, conform cotidianului The Jerusalem Post.

Potrivit site-ului MaritimeBulletin.net, o navă cargo iraniană, Shahr-e-Kord, a luat foc în cursul nopţii de miercuri spre joi, în largul Portului sirian Latakia. Nava ar fi ajuns în Siria din Iran, după traversarea Canalului Suez.

Surse citate de presa iraniană au afirmat că incidentul ar fi un atac al Israelului, ca ripostă la incidentul care a vizat la sfârşitul lunii februarie nava israeliană MV Helios Ray în Golful Oman.

Incidentul intervine în contextul amplificării tensiunilor între Israel şi Iran. În ultimele săptămâni, Israelul a acuzat public Iranul de o serie de acţiuni de sabotaj. Premierul israelian în funcţie, Benjamin Netanyahu, a atribuit Iranului explozia care a vizat nava cargo israeliană MV Helios Ray în Golful Oman. Iranul a negat implicarea în atac. La rândul său, ministrul israelian al Mediului, Gila Gamliel, a atribuit Iranului poluarea cu petrol a plajelor israeliene, deşi Benjamin Gantz, ministrul israelian al Apărării, a admis că nu există dovezi că ar fi vorba de un act deliberat.

Conform unor surse citate de publicaţia The Wall Street Journal, armata israeliană a atacat, în ultimii doi ani, numeroase nave comerciale care se îndreptau spre Siria, de cele mai multe ori fiind vizate vase care transportau petrol iranian, pe fondul preocupărilor privind finanţarea extremismului în Orientul Mijlociu.

Citește și : Berlinul critică țările care au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca

Dezvăluirile evidenţiază o nouă dimensiune a campaniei israeliene de contracarare a activităţilor militare şi economice ale Iranului, pentru blocarea susţinerii acordate grupurilor islamiste aliate din Orientul Mijlociu. Începând din 2018, Israelul a efectuat sute de raiduri aeriene, în principal în Siria, vizând obiective militare iraniene sau ale grupurilor fundamentaliste proiraniene.

Israelul este îngrijorat de programul nuclear al Iranului. Guvernul israelian nu este de acord cu intenţia Administraţiei Joseph Biden de readucere a Statelor Unite în Acordul nuclear iranian. Noul ambasador israelian la Washington, Gilad Erdan, a avertizat că Israelul s-ar putea disocia de strategia Administraţiei Joseph Biden privind programul nuclear iranian în cazul în care Statele Unite revin în Acordul atomic din 2015. Preşedintele Joseph Biden a transmis că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa Teheranului în Orientul Mijlociu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.