O navă de cercetare a revenit în Germania după o expediţie de pionierat în regiunea arctică

Publicat:

O expediţie în regiunea arctică s-a finalizat luni odată cu revenirea ambarcaţiunii germane de cercetare Polarstern în portul Bremerhaven, după ce a înfruntat timp de un an temperaturi sub limita îngheţului şi perioade luni de întuneric la Polul Nord, informează DPA, potrivit agerpres.

Ambarcaţiunea a avut la bord Multidisciplinary drifting Observatory for the Study of Arctic Climate (MOSAiC), care a fost prinsă în gheaţa arctică timp de un an într-o regiune din apropierea Polului Nord, perioadă care a inclus pentru prima dată şi iarna polară.


Citește și : Aleksandr Lukaşenko NU scapă de sancțiunile UE

Polarstern a fost întâmpinată cu semnale sonore de navele şi bărcile aflat în portul Bremerhaven în timp ce se apropia de-a lungul estuarului Weser, în nordul Germaniei.

Spărgătorul de gheaţă a acostat aproximativ la ora locală 11:00 AM (09:00 GMT), iar căpitanul ambarcaţiunii a fost întâmpinat pe chei de oficiali germani, printre care şi de ministrul Cercetării, Anja Karliczek.

Membrii expediţiei au relatat că au fost încercaţi de ”sentimente contradictorii” în timp ce echipajul se pregătea să revină pe uscat.

”Suntem foarte mândri că am terminat munca de teren după mai multe luni fantastice, dar şi epuizante şi aşteptăm cu nerăbdare să ne revedem familiile şi prietenii”, au precizat aceştia într-un mesaj publicat pe Instagram.

”Dar să părăsim micul nostru cosmos de pe Polarstern înseamnă de asemenea să ajungem înapoi la ‘viaţa reală’ – o lume dominată de pandemia de coronavirus şi de distanţarea socială”.

Ambarcaţiunea a plecat din regiunea banchizei de gheaţă duminică, potrivit unei purtătoare de cuvânt pentru Alfred Wegener Institute din Germania, care a condus studiul internaţional.

Nava a pornit în expediţie pe 20 septembrie 2019, din oraşul Tromso, situat în Norvegia, pe Cercul Polar.

Citește și : Bangladeshul introduce pedeapsa cu moartea pentru violatori

De-a lungul expediţiei, sute de cercetători au colectat date despre ocean, gheaţă şi atmosfera într-una dintre cele mai ostile regiuni ale Terrei. Regiunea arctică joacă de asemenea un rol esenţial în ecosistemul global, iar experţii speră că cercetarea va aduce noi informaţii despre schimbările climatice.

Peste 70 de institute de cercetare din aproape 20 de ţări diferite au luat parte la acest proiect.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.