X

O navă de război americană și una canadiană au navigat săptămâna trecută prin strâmtoarea Taiwan

O navă de război americană și una canadiană au navigat prin strâmtoarea Taiwan la sfârșitul săptămânii trecute, a anunțat duminică armata americană, într-un moment de tensiune crescută între Beijing și Taipei, scrie Reuters , informează mediafax.

“Distrugătorul de rachete ghidate din clasa Arleigh Burke USS Dewey (DDG 105) a efectuat un tranzit prin strâmtoarea Taiwan în cooperare cu fregata din clasa Halifax a Marinei Regale Canadiene (RCN), HMCS Winnipeg, în perioada 14-15 octombrie 2021”, a anunțat armata.

Citește și :  Rusia ar putea relua vânzările de gaze pe piaţa spot, după umplerea capacităţilor sale de stocare

“Tranzitul lui Dewey și Winnipeg prin Strâmtoarea Taiwan demonstrează angajamentul Statelor Unite și al aliaților și partenerilor noștri față de un Indo-Pacific liber și deschis”.

Militari chinezi au efectuat exerciţii în care au simulat operaţiuni de asalt într-o provincie situată foarte aproape de Taiwan, în contextul tensiunilor din ultimele săptămâni.China a trimis sute de avioane militare, la începutul lunii octombrie, în spaţiul aerian al Taiwanului. Administraţia de la Beijing consideră Taiwanul teritoriu chinez şi a avertizat că ar putea utiliza forţa militară pentru menţinerea suveranităţii.

Citește și : Moscova a lansat sistemul ‘Face pay’ la toate staţiile reţelei sale de transport subteran

Tags: BeijingChinaTaipeitaiwan
Categorii: Știrile zilei