O nouă controversă în jurul afirmaţiilor unei democrate musulmane din Congresul american

Publicat:

Presiunea era tot mai mare joi asupra unei alese democrate din Congresul american, Ilhan Omar, care a stârnit controverse în trecut prin afirmaţii despre Israel, iar acum este criticată de proprii colegi pentru că a pus “pe picior de egalitate” statul israelian, SUA, Hamas şi talibanii, relatează AFP, potrivit agerpres

“Am văzut atrocităţi de neimaginat comise de SUA, Hamas, Israel, Afganistan şi talibani”, afirmase pe Twitter luni democrata Camera Reprezentanţilor.


Citește și : Jumătate din populaţia adultă a UE a fost vaccinată cu cel puţin o doză de vaccin anti-covid

Fapt rar, un grup de aleşi democraţi şi de confesiune ebraică din Cameră a publicat un comunicat miercuri seara, criticând-o dur pe colega lor musulmană, de origine somaleză.

“Să pui pe plan de egalitate SUA şi Israelul cu Hamas şi talibanii este la fel de insultător pe cât este de eronat”, au scris cei 12 aleşi.

Chiar dacă cele două naţiuni sunt “imperfecte, meritând uneori critici”, “falsele echivalenţe acoperă grupările teroriste”, au avertizat ei.

A le confunda “în cel mai bun caz discreditează argumentul pe care avea intenţia să-l prezinte şi în cel mai rău caz reflectă prejudecăţi adânc înrădăcinate”, scriu ei.

“Îi cerem Ilhan Omar să-şi clarifice afirmaţiile”, solicită autorii mesajului.

Aleasa de 38 de ani a denunţat joi iniţiativa “ruşinoasă” a colegilor săi, pentru că ei nu au contactat-o direct.

“Stereotipurile islamofobe din acest comunicat sunt insultătoare”, a replicat ea pe Twitter, după ce a declarat că a primit o “avalanşă de ameninţări cu moartea”.

Critici i-au fost aduse de asemenea din partea republicanilor, unii dintre aceştia cerând organizarea unui vot pentru a o exclude din Comisia pentru afaceri externe a Camerei.

În 2019, ea fusese criticată în Cameră pentru sprijinul acordat campaniei internaţionale de boicotare a Israelului, pe care unii susţinători ai statului israelian o asimilează unei forme de antisemitism. Apoi, ea a afirmat că lobby-ul pro-Israel, AIPAC, finanţa responsabili politici americani cu scopul ca ei să susţină această ţară din Orientul Mijlociu, provocând noi acuzaţii de intoleranţă.

Citește și : Talibanii pun stăpânire pe alte două districte din Afganistan

Mesajul său de pe Twitter aflat la originea polemicii urma unui schimb de replici luni în cursul audierii şefului diplomaţiei americane Antony Blinken. Ea îl întrebase atunci despre Curtea Penală Internaţională (CPI).

“A cita un dosar deschis împotriva Israelului, SUA, Hamas şi talibanilor la CPI nu înseamnă să faci o comparaţie şi nu vine din ‘prejudecăţi adânc înrădăcinate'”, s-a apărat ea joi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO// Primarul de Taraclia interzis în România

VIDEO// Primarul de Taraclia interzis în România Primarul de Taraclia, Veaceslav Lupov,  a fost interzis în România. Cel puțin așa susține funcționarul, care a relatat...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing Premierul Ungariei, Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, a sosit luni în China pentru a...

Asistență financiară din partea Canadei

Asistență financiară din partea Canadei Republica Moldova ar putea beneficia de un împrumut de 120 de milioane de dolari canadieni, acordat de Guvernul Canadei. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.