X

O nouă dramă în Mediterană. Zeci de migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Tunisiei după ce ambarcațiunea lor a neufragiat

Există temerea că cel puţin 80 de migranţi au murit după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat lângă coasta Tunisiei, a anunţat joi, pe Twitter, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Flavio Di Giacomo, informează dpa, scrie agerpres.

“Naufragiul a avut loc lângă coasta tunisiană, 4 supravieţuitori au fost salvaţi şi aduşi în Tunisia. Ei au declarat că ambarcaţiunea în care se aflau transporta 86 de oameni. Există temerea că 80 de migranţi au murit”, a notat el pe Twitter.

Citește și : Tusk îndeamnă la ‘implicarea Verzilor’ în împărţirea funcţiilor de rang înalt în UE

Incidentul a avut loc miercuri, în largul oraşului Zarzis din sudul Tunisiei, a precizat şeful filialei tunisiene a Semilunei Roşii din provincia de sud Medenine, Mongi Slim.

El a declarat pentru dpa că supravieţuitorii au fost transferaţi la un centru de primire a migranţilor din Zarzis, iar unul dintre ei – un congolez – a murit mai târziu la un spital local.

Ambarcaţiunea, care a plecat luni din Libia vecină avea drept destinaţie Europa, a adăugat Slim, citând surse din cadrul pazei de coastă tunisiene.

Coasta tunisiană s-a transformat într-o primă destinaţie pentru miile de migranţi care încearcă să ajungă în Europa. În luna mai, cel puţin 70 de migranţi au murit după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat în largul oraşului Sfax din Tunisia.

Citește și : SUA transferă drone militare la baza de la Câmpia Turzii

Tags: migrantiOIMTunisiatwitter
Categorii: Știrile zilei