O nouă gafă marca Trump: Președintele american nu a salutat-o pe regina Elizabeth ciocnindu-şi pumnii

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump, acuzat pe Twitter, în baza unor fotografii difuzate de presă de la primirea sa de către regina Elizabeth a II-a luni, la Palatul Buckingham, că ar fi salutat-o pe suverana britanică ciocnindu-şi pumnul de pumnul acesteia (”fist bump” în engleză), nu a făcut acest lucru, scrie The Associated Press, potrivit news.ro .

Preşedintele şi regina au părut că şi-au ciocnit pumnii – o formă de salut sau de acord – în aceste fotografii de presă, ceea ce i-a determinat pe unii, pe reţeaua de socializare Twitter, să-l acuze pe locatarul Casei Albe că nu a dat dovadă de respectul cuvenit suveranei britanice.


Citește și : Soarta guvernului Merkel, în mâinile aliaţilor social-democraţi

În realitate, aceste imagini surprind o strângere de mână uşor ciudată.

Ceea ce pare a fi un ”fistbump” este de fapt o strângere de mână neobişnuit de fermă, apreciază redactorul-şef al revistei Majesty, Joe Little.

El a declarat luni că este vorba doar despre un unghi ciudat din care a fost realizată imaginea şi că este vorba despre o strângere de mână ”robustă”.

Uneori, atunci când unii oameni strâng mâna reginei, ei se comportă ca şi cum ar fi de porţelan, iar în imaginile respective nu este cazul, a apreciat el.

Unele persoane strâng doar vârful degetelor reginei, într-un gest de deferenţă.

Trump a respectat procolul, afirmă Little, precizând că preşedintele nu a întins mâna să o salute, ci a aşteptat ca regina să-i întindă mai întâi mâna.

KHAN ÎL ATACĂ DIN NOU PE TRUMP LA REVISTA ELLE

Pe de altă parte, primarul Londrei Sadiq Khan l-a criticat din nou pe Donald Trump, apreciind că valorile preşedintelui amerian ”sunt exact opusul calorilor Londrei” şi acuzând Statele Unite de subminarea drepturilor femeilor.

Într-o înregistrate filamtă de revista Elle şi postată pe Twitter, Khan ţine o pancartă cu mesajul ”Dragă Trump” şi-l acuză că ”dă înapoi (în timp)” drepturile de procreere ale femeilor printr-o limitare a avortului.

Citește și : Avocaţi cer ca UE să fie acuzată de ‘crime împotriva umanităţii’ pentru moartea a mii de migranţi pe Mediterana

”Ar trebui să fim cu toţii feminişti, iar înseamnă şi bărbaţii şi băieţii”, îndeamnă Khan.

Cei doi au schimbat replici dure în mai multe rânduri, după ce Khan a fost ales primul primar musulman al capitalei britanice, în 2016, şi a criticat planul lui Trump de a interzice intrarea pe teritoriul american a cetăţenilor unor ţări majoritar musulmane.

La sosirea sa luni în Marea britanie, Trump l-a catalogat pe Khan drept un ”ratat total” care a făcut ”o treabă teribilă” ca primar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.