O nouă grevă la Ryanair dă peste cap traficul aerian. 150 de zboruri sunt anulate

Publicat:

Compania aeriană Ryanair va anula vineri 150 de zboruri din șase țări de pe teritoriul Europei, din cauza unei greve de 24 de ore a personalului aerian din Spania, Belgia, Portugalia, Olanda, Italia și Germania, relatează BBC, potrivit mediafax.

Greva din cele șase țări va afecta peste 30.000 de pasageri. La nivel european, cele 150 de zboruri anulate reprezintă aproximativ 8% din totalul zborurilor programate vineri.


Citeşte şi: După ce s-a întâlnit cu Viorica Dăncilă, viitorul şef al Comisiei Europene ‘a rămas tablou’: ‘Sunt extrem de îngrijorat de situaţia din România’

Compania aeriană a transmis că „regretă sincer aceste întreruperi inutile ale transportului aerian”.

Conflictul dintre conducerea companiei și personalul aerian se bazează pe condițiile de muncă, pe care angajații le consideră dezamăgitoare.

Angajații localizați în alte țări în afară de Irlanda sunt nemulțumiți de faptul că au fost angajați sub condițiile legislației irlandeze, lucru care le blochează accesul la anumite beneficii în țara natală.

Conducerea Ryanair a transmis că este de acord să treacă la contracte locale, dar acest lucru nu va fi posibil decât anul viitor, cel mai devreme. De asemenea, transferul contractelor s-ar face sub anumite condiții, cu care angajații nu sunt de acord.

Citeşte şi: Fostul premier francez are aspiraţii mari: ‘Vreau să fiu primarul Barcelonei!’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.