O nouă manifestaţie în estul Rusiei, cu circa 1.500 de participanţi

Publicat:

În jur de 1.500 de persoane au manifestat sâmbătă pe străzile oraşului Habarovsk din estul Rusiei, pentru al şaptelea weekend consecutiv de proteste, după ce guvernatorul regiunii, Serghei Furgal, a fost arestat la începutul lui iulie, informează Reuters, scrie agerpres.

Locuitori din Habarovsk, oraş aflat la 6.110 km est de Moscova, protestează de când popularul guvernator Serghei Furgal a fost arestat pe 9 iulie, în legătură cu acuzaţii de crime pe care el le respinge.


Citește și : Svetlana Tihanovskaia a declarat că nu va candida dacă se organizează noi alegeri prezidenţiale în Belarus

După arestare, guvernatorul a fost dus la Moscova, unde se află acum în arest preventiv. El este suspectat de implicare în organizarea asasinatelor mai multor oameni de afaceri, în urmă cu 15 ani, şi ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă.

Susţinătorii săi sunt convinşi că arestarea lui este motivată politic.

Serghei Furgal, membru al Partidului Liberal Democrat, a câştigat în 2018 alegerile din provincie în faţa unui contracandidat din formaţiunea de guvernământ Rusia Unită, care îl susţine pe preşedintele Vladimir Putin.

Oamenii au mărşăluit din nou sâmbătă cu pancarte pe care se putea citi “Libertate lui Furgal” şi “Belarus – Habarovsk este cu tine”, semn de susţinere pentru marşurile de protest ale opoziţiei în Belarus împotriva lui Aleksandr Lukaşenko.

Citește și : Fost militar american, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Sâmbăta aceasta, afişe cu urări de sănătate pentru Aleksei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului aflat în comă şi internat în prezent la un spital din Berlin după ce se crede că a fost “otrăvit”, puteau fi de asemenea văzute în timpul manifestaţiei din Habarovsk.

Autorităţile regionale au estimat la circa 1.500 numărul celor care au participat la manifestaţia din această sâmbătă, mai puţini decât la sfârşitul săptămânilor trecute.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.