O nouă manifestație pro-democraţie la Hong Kong

Publicat:

Manifestanţi pro-democraţie au marşăluit din nou, duminică, în Hong Kong, Beijingul avertizând la rândul său că nu va rămâne cu “braţele încrucişate” în faţa “forţelor abjecte” care subminează unitatea naţională, în urma ciocnirilor înregistrate într-un cartier comercial al fostei colonii britanice, relatează AFP, potrivit agerpres.

Oraşul din sudul Chinei, care se confruntă cu cea mai gravă criză politică de la retrocedarea sa în 1997 de către Londra, a cunoscut deja opt weekenduri consecutive de manifestaţii urmate din ce în ce mai des de confruntări între mici grupuri radicale şi forţele de ordine.


Citește și : Un nou atac armat în SUA – Zece morți și 16 răniți în Ohio

În urma ciocnirilor de sâmbătă seara între protestatari radicali şi poliţişti în cartierul Tsim Sha Tsui, agenţia oficială Xinhua s-a referit la ”forţe abjecte” care ameninţă fundamentele principiului “o singură ţară, două sisteme”, sub care s-a făcut retrocedarea.

“Guvernul central nu va rămâne cu “braţele încrucişate” şi nu va lăsa situaţia să continue”, avertizează agenţia.

În aşteptarea unei greve generale programate pentru luni, mii de oameni au mărşăluit din nou duminică după-amiază în două manifestaţii separate.

“Sunt mai mult îngrijorată decât optimistă”, a spus pentru AFP Florence Tung, o avocată stagiară în vârstă de 22 de ani, care a manifestat în zona rezidenţială din Tseung Kwan O (est).

“Avem impresia că, oricât de mulţi am fi, nu putem schimba guvernul”, continuă ea, referindu-se la faptul că liderii oraşului nu sunt aleşi prin vot universal.

Kai Hou, în vârstă de 41 de ani, spune că nu susţine tactica violentă a părţii celei mai radicale a protestatarilor, dar este de acord cu obiectivele lor generale.

“Nimeni nu aprobă acţiunile lor radicale, dar obiectivul lor este simplu: vor să facă din Hong Kong un loc mai bun”, spune el.

A doua demonstraţie a avut loc pe insula Hong Kong, la Kennedy Town (Vest), şi urma să se încheie într-un parc din apropierea sediului Biroului de legătură, organism al guvernului central chinez.

În urmă cu două săptămâni, protestatarii au aruncat cu ouă în această clădire din apropierea litoralului şi învecinată cu sediul administraţiei locale, distrugându-i faţada.

Citește și : Pompeo, ‘încrezător’ că SUA va reuși să construiască o coaliție maritimă în Golful Persic

Beijingul, care a denunţat degradări “absolut intolerabile”, îşi multiplică de atunci avertismentele împotriva protestatarilor.

De asemenea, autorităţile locale au înăsprit tonul şi aproximativ 40 de protestatari au fost acuzaţi de participarea la o revoltă, infracţiune pedepsită cu 10 ani de închisoare.

Sâmbătă seara, cartierul Tsim Sha Tsui a fost scena confruntărilor. Poliţia a tras mai multe salve de gaze lacrimogene în faţa unei secţii de poliţie pentru a-i respinge protestatari. De asemenea, protestatarii au blocat temporar unul dintre tunelurile rutiere care asigură legătura cu insula Hong Kong.

Biroul de legătură al guvernului central în Regiunea administrativă specială Hong Kong şi un purtător de cuvânt al guvernului de la Beijing au condamnat cu fermitate duminică actele prin care a fost întinat drapelul naţional chinez, prin smulgerea unui steag de pe un stâlp în timpul manifestaţiei de sâmbătă din Tsim Sha Tsui şi aruncarea în apă a acestui simbol de către protestatari radicali, a informat Xinhua.

Poliţia a anunţat arestarea a “peste 20 de persoane”, ceea ce ridică numărul total al arestărilor la peste 200 din 9 iunie.

La acea dată mobilizarea în Hong Kong a început cu denunţarea unui proiect de lege – acum suspendat – care propunea legalizarea extrădărilor în China. De atunci, cererile s-au extins, manifestanţii denunţând declinul libertăţilor în fosta colonie britanică sau cerând reforme democratice.

Iniţial foarte paşnice, manifestaţiile au degenerat în ultima vreme tot mai mult în confruntări cu poliţia.

La 21 iulie, după un alt miting amplu, manifestanţii au fost atacaţi brutal la Yuen Long (nord-est) de bărbaţi suspectaţi că aparţin triadelor, rănind 45 de persoane.

În virtutea principiului “O ţară, două sisteme”, Hong Kong se bucură până în 2047 de libertăţi necunoscute în restul ţării. Dar din ce în ce mai multe voci sunt îngrijorate de faptul că Beijingul va renunţa la acest acord şi îşi va creşte influenţa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban Forţele armate israeliene au anunţat vineri că au...

Teatrul Național „Eugène Ionesco” vă invită să vă lăsați purtați de emoție în acest weekend și să veniți la spectacolul Oscar și Tanti Roz

Teatrul Național „Eugène Ionesco” vă invită să vă lăsați purtați de emoție în acest weekend și să veniți la spectacolul Oscar și Tanti Roz Alăturați-vă...

Riabkov: Pericolul unei confruntări între puteri nucleare nu trebuie subestimat

Riabkov: Pericolul unei confruntări între puteri nucleare nu trebuie subestimat Actuala confruntare dintre Rusia şi Occident asupra Ucrainei nu are corespondent în istorie şi o...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.