X

O nouă pictură murală realizată de Banksy a apărut în Bristol

Artistul stradal Banksy a confirmat că este autorul unei noi picturi murale apărute în Bristol care înfăţişează o femeie vârstnică strănutând puternic în timp ce proteza dentară îi zboară prin aer, informează site-ul cnn.com, potrivit agerpres.

Creaţia, pe care artistul a denumit-o “Aachoo!!”, a apărut pe zidul unei case din Totterdown, o suburbie a oraşului Bristol.

Citește și : Norvegia amenință că își ÎNCHIDE apele pentru pescadoarele UE și britanice

Banksy a confirmat joi că este autorul lucrării pe pagina sa oficială de internet şi pe contul de Instagram. Artistul a publicat o fotografie în care pare că strănutul femeii dărâmă un tomberon de gunoi şi întoarce pe dos umbrela unui trecător.

Realizat prin tehnica stencil, desenul a apărut pe Vale Street, una dintre cele mai abrupte străzi rezidenţiale din Marea Britanie, cu o pantă de aproape 22%. Multe dintre primele picturi murale ale lui Banksy au apărut în Bristol, ceea ce i-a făcut pe mulţi să creadă că artistul, care doreşte să-şi păstreze anonimatul, este originar din acest oraş situat în sud-vestul Marii Britanii.

În aprilie, a publicat pe Instagram un set de imagini în care apar şoareci desenaţi în diverse locuri din baia locuinţei sale. Ca o referire la stilul de viaţă pe care oamenii au fost nevoiţi să-l adopte din cauza pandemiei de COVID-19, artistul a adăugat textul: ”Soţiei mele nu-i place deloc atunci când lucrez de acasă”.

În luna următoare, a adus un omagiu angajaţilor din sectorul sanitar cu o imagine intitulată ”Game Changer” (”Schimbarea regulilor jocului”), care înfăţişa un copil jucându-se cu o păpuşă reprezentând o asistentă medicală cu mască şi pelerină de supereroină.

Apoi în iulie, artistul a publicat pe Instagram un videoclip în care apare desenând un şobolan în interiorul unei garnituri de metrou din Londra, un îndemn adresat oamenilor de purta măşti. Desenul a fost ulterior curăţat de autorităţile din domeniul transportului pentru violarea ”politicii stricte anti-graffiti”.

Citește și : BoJo s-a întors supărat de la Bruxelles: Este foarte posibil să NU avem un acord!

Mesajul publicat pe Istagram referitor şa desenul “Aachoo!!” a fost deja apreciat de două milioane de utilizatori ai reţelei de socializare.

Deşi artistul nu şi-a dezvăluit niciodată identitatea în mod public, în octombrie 2019, fostul său agent şi fotograf, Steve Lazarides, a publicat în regim propriu o carte în care oferă publicul imagini rare cu Banksy surprins în timp ce lucrează. Volumul, intitulat “Banksy Captured”, include mai multe fotografii inedite ale artistului, însă niciuna care să-i arate chipul.A

Tags: AachooBanksybristolInstagramTotterdown
Categorii: Diaspora