X

O nouă rundă de negocieri asupra Siriei la Astana

Emisari ai Iranului, Rusiei şi Turciei au demarat miercuri, la Astana, o nouă rundă de negocieri asupra Siriei, cu accent pe situaţia din provincia Idlib, din nord-vestul acestei ţări, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Kazahstanului, informează AFP, potrivit Agerpres.

Delegaţii ale guvernului şi opoziţiei siriene participă de asemenea la negocieri, prevăzute să dureze două zile, potrivit unui comunicat al ministerului.

Citește și : Liderul ultimei gherile columbiene, căutat de Interpol, se tratează într-o clinică din Cuba

Pe lângă situaţia din Idlib, discuţiile ar urma să vizeze condiţiile pentru întoarcerea de refugiaţi şi strămutaţi, precum şi reconstrucţia de după conflict, adaugă ministerul.

Naţiunile Unite vor fi reprezentate de trimisul special pentru Siria, Staffan de Mistura, care va părăsi această funcţie la sfârşitul lui noiembrie.

Provincia Idlib, ultim mare bastion al insurgenţilor şi jihadiştilor în Siria, face din septembrie obiectul unui armistiţiu negociat între Moscova, aliată a regimului de la Damasc, şi Ankara, susţinătoarea tradiţională a insurgenţilor. Însă duminică Rusia a întreprins în regiunea Idlib lovituri aeriene – primele în mai mult de două luni – împotriva poziţiilor “teroriste”, ca represalii la un presupus atac chimic comis, potrivit Damascului, la Alep, în provincia vecină.

Înfiinţarea unei “zone demilitarizate” în Idlib a făcut obiectului unui acord încheiat la 17 septembrie între Moscova şi Ankara, pentru a evita o ofensivă de mare amploare a regimului contra regiunii.

Acordul trebuia să intre în vigoare la mijlocul lui octombrie, însă punerea lui în aplicare s-a lovit de refuzul jihadiştilor de a părăsi această zonă-tampon. De atunci, regiunea este de mai multe săptămâni scena unor bombardamente şi confruntări sporadice între forţele regimului şi jihadişti.

Dominaţi de gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS), provenită din fosta ramură a Al-Qaida în Siria, jihadiştii controlează circa 70% din această viitoare “zonă demilitarizată”, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Citește și : Un vas de pescuit spaniol este blocat în Mediterană, după ce a luat la bord 12 migranţi

Noua rundă de negocieri, care trebuie să se încheie joi, este a 11-a de la lansarea, la începutul lui ianuarie 2017, a procesului de la Astana, patronat de Rusia, Iran – alt aliat al regimului de la Damasc – şi Turcia.

Procesul de la Astana a ilustrat rolul esenţial al Moscovei, a cărei intervenţie militară, în septembrie 2015, i-a permis regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, pe atunci în situaţie foarte rea, să o schimbe în favoarea sa. Acest proces a eclipsat negocierile patronate de ONU, incapabilă să găsească o soluţie la războiul care s-a soldat din martie 2011 şi până acum cu peste 350.000 de morţi.

SUA au asistat uneori ca observatori, însă reprezentantul special al Washingtonului pentru conflictul sirian, James Jeffrey, a precizat săptămâna trecută că nu SUA nu vor participa la această rundă.

Tags: ankaraAstanadamascIdlibmoscovaNaţiunile UnitenegocierirusiaStaffan de Mistura
Categorii: Sinteze