O nouă serie de tensiuni între ”vestele galbene” şi forţele de ordine pe Champs-Elysées

Primele tensiuni între protestatari din mişcarea ”vestelor galbene” şi forţele de ordine au apărut sâmbătă după amiază pe Champs-Elysées, singurul punct sensibil observat la Paris de la începerea unei noi zile de contestare, transmite AFP, scrie Agerpres.

Au avut loc tensiuni între forţele de ordine şi manifestanţi strânşi în apropierea bulevardului Champs-Elysées, devenit epicentrul mobilizării din data de 17 noiembrie. Într-o confruntare tensionată, forţele de ordine, încercuite, fluierate şi uneori lovite cu pietre, au replicat cu gloanţe de cauciuc şi grenade lacrimogene.

Citește și : Spania: Poliţia a arestat trei tineri care administrau un site neonazist

Protestatarii au aruncat cu sticle şi cu bucăţi de pavaj în forţele de ordine, însă situaţia era sub control, fără să se mai înregistreze ciocnirile violente din ultimele două sâmbete în acelaşi sector.

Circa 500 de ”veste galbene” se aflau pe bulevardul Champs-Elysées, încadrate de un important dispozitiv de securitate, circulaţia fiind în continuare închisă în zonă.

Această nouă zi de proteste a fost marcată până în prezent de o mobilizare în scădere şi de manifestaţii fără răniţi şi fără pagube materiale, la Paris şi în teritoriu. Autorităţile au anunţat că, la începutul amiezii, în întreaga Franţă participau la proteste 33.500 de manifestanţi, jumătate faţă de numărul înregistrat săptămâna trecută. La Paris, au fost 2.200 de participanţi, faţă de 10.000 înregistraţi săptămâna trecută.

Citește și : Ucraina: Mii de persoane s-au adunat la Kiev pentru a sprijini crearea unei Biserici ortodoxe independente

Tags: Champs-Elyseesmanifestantiparisprotestevestele galbene
Categorii: Diaspora