O nouă specie agresivă de ţânţar, descoperită în sudul statului american Florida

Publicat:

Sudul statului american Florida pare să găzduiască o nouă specie invazivă, de data aceasta un ţânţar care a fost documentat oficial ultima dată în Florida Keys în urmă cu 75 de ani, relatează DPA, potrivit agerpres.

Specia Aedes scapularis a fost confirmată în comitatele Miami-Dade şi Broward, potrivit unui nou studiu publicat în Journal of Medical Entomology de Divizia pentru Controlul Ţânţarilor din Miami-Dade, Secţia pentru Controlul Ţânţarilor din Broward şi Lawrence Reeves, entomolog la Universitatea din Florida.


Citește și : Comisia Europeană cere accelerarea procedurilor de deportare

Originar din America de Sud şi Caraibe, acest ţânţar a fost descoperit anul trecut în capcane monitorizate regulat din Florida City şi comitatul Broward. Identitatea sa a fost confirmată prin secvenţierea ADN-ului, anul trecut, a declarat Chalmers Vasquez, directorul departamentului de cercetare în cadrul diviziei pentru controlul ţânţarilor din Miami-Dade.

“Acesta este un ţânţar foarte agresiv, la fel ca cei care atacă oamenii în Everglades”, a spus el. Acel dăunător, ţânţarul negru de mlaştină sărată, poate roi în jurul turiştilor în Parcul Naţional Everglades în anumite perioade ale anului, tactica de control pe scară largă a acestor insecte, cum ar fi pulverizarea, nefiind permisă în acea regiune.

Noul ţânţar reprezintă însă o ameninţare mai mică în comparaţie cu specia Aedes aegypti, purtătoare a virusurilor zika şi dengue, adaptată la zonele urbane. Aedes scapularis nu se întâlneşte de obicei în regiunile dens populate, a spus specialistul.

Şi, cu toate că specia este cunoscută pentru răspândirea febrei galbene, a virusului care cauzează encefalita ecvină venezueleană şi a altor agenţi patogeni în regiunea sa nativă, nu există dovezi că ar prezenta un risc pentru sănătatea umană sau animală în Florida de Sud, a adăugat Vasquez. “Această specie nu este încă foarte bine stabilită, deci nu am observat cazuri de transmitere a unei boli. Dar o vom supraveghea, aşa cum facem şi cu alţi ţânţari care trăiesc aici”, a spus cercetătorul.

Oficialii din domeniul sanitar au raportat peste 60 de cazuri de transmitere locală a virusului West Nile anul trecut, după ploile abundente care au cauzat înmulţirea populaţiilor de ţânţari. Singura dată când specia Aedes scapularis a fost confirmată în Florida a fost în 1945, an în care au fost colectate trei exemplare larvare în Florida Keys.

Citește și : Rusia îl vrea LEGAT pe unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Navalnîi

“Strâmtoarea Florida era probabil o barieră geografică pentru specie, iar acum, după ce s-a depăşit bariera respectivă, Aedes scapularis s-ar putea răspândi spre nord şi spre vest”, a declarat Reeves pentru Entomology Today.

“Există posibilitatea ca tendinţele recente în ce priveşte clima, comerţul şi/sau deplasările umane să fie în favoarea ţânţarilor non-nativi în Florida şi ca descoperirea (speciei) Aedes scapularis să facă parte din această tendinţă”, a precizat specialistul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume Mark Zuckerberg, directorul general al Meta Platforms, l-a depăsit pe Jeff Bezos, devenind...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.