X

O nouă zi de violenţe în Irak. Șase persoane au fost ucise

Şase persoane au fost ucise sâmbătă în Irak, într-o nouă zi de violenţe, comisia guvernamentală pentru drepturile omului precizând că este vorba despre trei manifestanţi la Bagdad şi trei persoane ucise de focurile de armă trase de gărzile de la locuinţa unui oficial, în sudul ţării, relatează AFP, potrivit agerpres.

De la reluarea joi seară a mişcării de contestare, 48 de oameni şi-au pierdut viaţa în mai puţin de 48 de ore, în manifestaţii cerând ‘căderea regimului’ şi în atacuri asupra sediilor unor partide, a unor oficiali sau grupări armate, conform comisiei menţionate şi unor surse medicale şi din cadrul poliţiei.

Citește și : ‘Joker’ a devenit cel mai important film de categorie ‘R’ cu cele mai mari încasări din istorie

Prima fază a protestelor, între 1 şi 6 octombrie, s-a soldat oficial cu 157 de morţi, aproape toţi din rândul manifestanţilor.

Aceştia cer locuri de muncă, servicii de bază şi condamnă corupţia.

Într-un discurs către naţiune susţinut joi seară, premierul Adil Abdul-Mahdi a promis o remaniere guvernamentală săptămâna viitoare.

Citește și : Intemperiile din Japonia continuă să facă victime: Bilanțul ploilor torențiale a ajuns la 10 morţi şi 3 persoane dispărute

Tags: bagdadIrakmanifestantiViolente
Categorii: Sinteze