X

O operaţiune antidrog s-a încheiat cum nu se poate mai rău: Un poliţist francez a fost ucis!

Un ofiţer de poliţie a fost ucis în timpul unei operaţiuni antidrog miercuri la Avignon, a anunţat prim-ministrul francez Jean Castex, citat joi de DPA, potrivit agerpres.

“Se face totul pentru a se asigura că acest act odios nu va rămâne nepedepsit”, a postat Castex pe Twitter.

Citeşte şi: Pentagonul se teme de tot ce-i mai rău! Racheta chinezilor se poate prăbuşi într-o zonă populată – Black News

Potrivit mass-media, ofiţerul a fost împuşcat în timp ce poliţiştii efectuau un control într-un loc cunoscut pentru traficul de droguri. Presupusul autor a reuşit să scape fugind pe un scuter.

Ministrul de interne Gerald Darmanin a declarat că “mai mulţi ofiţeri de poliţie” au fost împuşcaţi în timpul operaţiunii, numindu-l pe ofiţerul ucis un “erou”.

Potrivit primăriţei din Avignon, Cecile Helle, o desconsiderare tot mai mare faţă de poliţie şi forţele de securitate poate fi văzută în evenimentele din ultima vreme, a relatat canalul Franceinfo.

Violenţa împotriva poliţiei este o problemă recurentă în Franţa.

Citeşte şi: IFPMA este ‘dezamăgită’ de suspendarea brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19 – Black News

Cu doar două săptămâni în urmă, un poliţist a fost ucis prin înjunghiere de un bărbat în faţa unei secţii de poliţie din Paris. Anchetatorii tratează incidentul ca un atac terorist.

Guvernul francez vrea să ofere mai multă protecţie organelor de aplicare a legii în ţară cu o nouă lege de securitate, primită cu proteste majore. Criticii se tem, printre altele, de restricţii asupra libertăţii presei.

Tags: AvignonCecile HellefrantaGérald DarmaninJean Castexparispolitietrafic de droguri
Categorii: Diaspora