O operaţiune specială a poliţiei s-a terminat cu o ‘baie de sânge’ în favelele din Rio – VIDEO

Publicat:

Cel puţin 18 persoane au murit joi în cursul unei operaţiuni a poliţiei împotriva crimei organizate în favela Complexo do Alemao din Rio de Janeiro, a anunţat poliţia civilă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Dintre cele 18 persoane ucise, 16 sunt “suspectate” că aparţin unor bande criminale, o femeie de 50 de ani din favela şi un membru al forţelor de ordine în vârstă de 38 de ani, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei în cursul unei conferinţe de presă.


Citește și : Rusia a încălcat grav dreptul internaţional şi dreptul umanitar în Ucraina (raport)

Biroul Apărătorului Drepturilor şi Comisia pentru Drepturile Omului a Baroului din Brazilia au declarat separat că dispun de informaţii privind un total de 20 de morţi, între care poliţistul şi femeia.

Aproape 400 de membri ai forţelor de securitate au efectuat această operaţiune, cu mai multe vehicule blindate şi patru avioane, într-o favela imensă pentru a se confrunta cu o bandă specializată în furt de vehicule pentru transportul mărfurilor.

Citește și : Risc de crize climatice ‘în cascadă’ pentru marile ţări emergente

Anterior, autorităţile au semnalat moartea a cinci persoane în acest district, o scenă obişnuită a ciocnirilor mortale între forţele de securitate şi bandele crimei organizate, în special în traficul de droguri.

Locuitorii au reclamat presei locale operaţiunea poliţiei, în cursul căreia unele locuinţe ar fi fost invadate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

ANI a prins-o pe Sinilga Școlnic cu o avere de nejustificat

ANI a prins-o pe Sinilga Școlnic cu o avere de nejustificat Autoritatea Națională de Integritate a constatat că pretorul sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, a încălcat...

Mii de persoane au apelat la corturile de prim ajutor pe parcursul săptămânii trecute

Mii de persoane au apelat la corturile de prim ajutor pe parcursul săptămânii trecute Pe parcursul săptămânii trecute, când temperaturile au depăși valori de 40...

Maidanezii pun stăpânire pe Glodeni: Au muşcat un copil în curtea casei sale

Maidanezii pun stăpânire pe Glodeni: Au muşcat un copil în curtea casei sale Un copil a fost mușcat de un câine maidanez, chiar în curtea...

Candidații la studii de licență pot depune actele începând de astăzi

Candidații la studii de licență pot depune actele începând de astăzi Începând de astăzi, candidații la studii de licență pot depune dosarele pentru participare la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.