O parte din scena construită cu prilejul vizitei papei Francisc în Republica Democratică Congo s-a prăbuşit

Publicat:

O copertină instalată deasupra scenei construite cu prilejul vizitei papei Francisc pe un stadion din Kinshasa s-a prăbuşit în timpul nopţii din cauza unei furtuni puternice, au precizat luni autorităţile din Republica Democratică Congo, cu trei zile înaintea unui eveniment public programat pe acest stadion, la care urmează să participe suveranul pontif, potrivit Reuters, scrie agerpres.  

Papa Francisc urmează să ajungă marţi după-amiază în Republica Democratică Congo, urmând să se adreseze tinerilor şi catiheţilor pe Stadionul Martirilor din Kinshasa, capitala ţării, joi dimineaţă.


Citește și : Americanii se pregătesc de un conflict militar cu China

Copertina se afla luni în curs de a fi reparată, a declarat pentru Reuters şeful poliţiei din Kinshasa, Sylvano Kasongo.

”S-au prăbuşit structura şi decoraţiunea din rigips, dar scena este în continuare la locul ei şi se lucrează ca totul să fie restabilit”, a spus el.

Ploile torenţiale şi vânturile puternice sunt fenomene frecvente în Kinshasa.

Potrivit imaginilor publicate pe reţelele de socializare, o parte din copertină se sprijinea de scenă, în timp ce restul era în continuare suspendată în aer.

Citește și : O companie rusească oferă recompense soldaţilor pentru distrugerea tancurilor occidentale în Ucraina

Accesul reporterilor nu a fost permis pe stadion luni. Trupe ale Gărzii Republicane, o unitate militară de elită însărcinată cu protecţia preşedintelui Congo şi a instituţiilor statului, păzeau scena pe dura lucrărilor de reparaţii.

Ministrul de Interne, Daniel Aselo Okito, a vizitat luni stadionul ca parte a unui tur al locurilor care îl vor găzdui pe papa Francisc şi a declarat că se aşteaptă ca reparaţiile să fie finalizate la timp pentru evenimentul de joi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moartea unui pasager într-un tren din Tokyo a trecut neobservată 12 ore; garnitura a parcurs 652 km

Moartea unui pasager într-un tren din Tokyo a trecut neobservată 12 ore; garnitura a parcurs 652 km Decesul unui japonez, într-un tren din regiunea Tokyo,...

Evenimentele Zilei de 3 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 3 iulie în Istorie 3 iulie este a 184-a zi a calendarului gregorian și a 185-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 3 iulie 2024

Horoscop 3 iulie 2024 Leii atrag toate privirile, Capricornii pun sănătatea pe primul loc, potrivit stiripesurse. Horoscop 3 iulie 2024 pentru Berbec Ziua se anunță plină de...

Pearl Jam anulează mai multe date din turneu din cauza problemelor de sănătate

Pearl Jam anulează mai multe date din turneu din cauza problemelor de sănătate Trupa rock Pearl Jam a anulat mai multe date din turneul european...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.